Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Capătul dinspre mine, al febrei

... percepţii de nişă (o secundă, o pierdere, definitiv)

1 min lectură·
Mediu
totul se învârtea în jurul unui zâmbet
doar un zâmbet şi numai al meu
(nu mai aveam nimicuri de împărţit)
un zâmbet clepsidră
de folosinţă îndelungată, din care tu credeai că faci profit
credeai că zâmbetul îţi aparţine
că nu te-am şters din memorie
ce eroare ce sublim
auzeam cum ascuţeai cuvinte rele, în ochii tăi mijiţi
în ochii tăi aprinşi, la capătul dinspre mine al febrei
eu credeam că vrei să faci din trupul meu un totem
în care o să împlânţi toate securile tale
din toate războaiele tale venusiene şi
te ascundeai în spatele meu, ignorându-mă, era tot ce-ţi doreai
genele tale aplicate îmi arătau direcţia, numărul 5
era atât de limpede iar tu spuneai hopa
de două ori consecutiv şi tresăream, inevitabil tresăream
lucram cu ziua, în fiecare zi a mea
îmi luam puterea înapoi din vindecarea ta
jucam 21, pe bucăţele de suflet plusam cu ceva
ceva ce se zdruncina înlăuntrul meu
şi era vorba despre momente mici
despre o trecere peste vis în visul alteia
şi nu de puţine ori era magia, sufletului flămând
la mijloc de drum legiune de umbre şi tu
o secundă, o pierdere, definitiv
***
004
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
194
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Andor. “Capătul dinspre mine, al febrei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/poezie/14204256/capatul-dinspre-mine-al-febrei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.