Poezie
Pantof cu toc înalt
... percepţii de nişă (iubire hidroponică)
2 min lectură·
Mediu
bâzâie o muscă dar tu eşti legată la ochi iar nişte ciori ţin sforile
căţărate pe câte un pantof cu toc înalt
şi nu ştiu dacă o să te mai găsească cineva
dacă o să te mai caute cineva
presărând pe urmele paşilor tăi firmituri de pâine
în această simfonie minimalistă a tăcerii
unde cineva a stins lumânarea, e clar
de vreme ce încercai încercai din răsputeri să uiţi
îmbrăcată, rând pe rând, în toate rochiile tale bune
când nu ştiai, nu ştiai ce dracu e aia iubire
crescută în sistem hidroponic
o întâlnire la apus, cu ghid spiritual
şi adevărul era pentru tine doar un corp străin
sau pur şi simplu un cub de gheaţă
în băutura ta preferată din serile cu gust amar
***
doi îngeri păzitori împărţind o ţigară
semne şi sincronicităţi
(ştiu cum tresari, de câte ori e vorba despre oameni
despre ceasuri de buzunar şi ore fixe, ştiu)
când nu mai înţelegi cu cine vorbeşti
în mintea ta, o greutate pe care o ai în faţă
un hamster învârtind o roată
fir roşu ce nu se rupe, niciodată
dar niciodată cu adevărat
apoi cineva îţi bate uşor la uşa sufletului
nu dă buzna, nu bâjbâie
doar că tu nu vezi, tu nu mai auzi ploaia
cum cade peste un pantof cu toc înalt
cinci de cupe
005
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Florin Andor
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 221
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Florin Andor. “Pantof cu toc înalt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/poezie/14204152/pantof-cu-toc-inaltComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
