Închipuiam

luat deoparte închipuiam câte o fantasmă și îi spuneam nu uita să visezi grădini cu alei care se pierd încât ajungeam să știu că te-ai născut privindu-mă cu ochii largi ai unui zeu închis în sine aceste șoapte se vor frânge ca de-o ușoară asimetrie în mintea mea albe și tăioase înșirate unele după altele pelerinule ce nemurire îmi sfâșie dosul palmelor asmuțind frigul oblic de atâta curcubeu din aceeași ordine perforată lampa aceasta de sticlă purpurie luminează pe marginea nimicului semnul foamei...