Păpuși cu mecanisme ascunse

n-am atâta curaj încât să plec departe de mine însumi clătinându-mă în plină zi îngânând nu funiei, cifrelor ce-mi taie la răstimpuri mâinile schimbând ore peste zi la cheremul semnelor înconjurat de oameni palizi vânătorul îmi știe vârsta după parfumul ierburilor dulci *** nu mai e nevoie să păstrez aparențele întrebându-mă ce culoare au ochii dumnezeului celuilalt până găsesc urma hotarului necunoscut unde îngerul păzitor pe jumătate orb și-a ascuns, din pricina furiei cuțitul de tăiat trestie de zahăr căutând să-și apropie un nume de femeie *** retezând porțile mari de floarea soarelui în care păpuși cu mecanisme ascunse părăsesc orașul, vechiul port înfășurate în ziare ca mai toți poeții cu frunze de salvie pe tâmple cuvântul, părelnic