Mediu
cerul se dezbracă în piele neagră
buzele îngerilor sărută întunericul nesațios
liniște stigmatizată
pașii singurătății se desprind din trupul adormit
al pământului
vântul valsează cu ploaia pe scena ruginită
aplauzele spectatorilor somnambuli tac atunci când dansul tace
muzica asta surdă nu are culoare
în icoana lumii
e gol sub tăcere
002.525
0