Florentina-Loredana Dalian

Domnule Sibieanu, nu doar că nu este un haiku veritabil, acest poem NU este haiku. În rest, poate fi orice. Argumentele sunt prea multe pentru a încăpea într-un comentariu. Cine dorește, are de unde se documenta.

Minunată poveste, Sache. Scrisă cu sensibilitatea și priceperea autorului talentat care ești. Mi-a plăcut și fuga în imaginar, și dilema ”celor două tufe” de pe malul Oltului și (mai ales) omul cu fânul. Un text bun. Mi-a fost dor de Sorin Teodoriu - prozatorul.
La mulți ani!

Vestea bună pentru mine: Cristi Ghinea lucrează la un nou roman! Cât mă bucur! Îmi era dor de proza ta. Citind textul acesta, nu pot spune decât că va fi un roman de excepție. Because I trust my feelings. Și pentru că mi-a plăcut la nebunie. Succes, Norule, și La mulți ani și la multe romane!
Aceeași „fană” din vechime (doar ceva mai veche decât de obicei:),
Loredana

O proză cutremurătoare, dar atât de bine scrisă, încât aș fi citit un roman, chiar și la ora aceasta târzie din noapte. Personajul Belu e bine conturat, de la început până la sfârșit.
Mai scrie proză, mai scrie...

Anca, mă bucur mult că ți-au plăcut aceste versuri. Nu mă așteptam la prea mare succes din partea lor. Dar am pornit tocmai de la cel pe care l-ai remarcat tu. Mi-am adus, din senin, aminte de el. Căci aș fi necinstită să spun că expresia îmi aparține. Dar nici n-am plagiat. Iată cum a fost: demult, am cumpărat prima mea mașină, un hârb de Oltcit pe care am dat destui bani la vremea aceea. Posesorul lui (sau ei - mașinii) fusese un profesor de română. Când m-am dus cu banii, să-mi iau hârbulețul, omul stătea cu cheile în mână și cu ochii în gol. A oftat o dată puternic, apoi, luând act de prezența mea, mi s-a adresat: „Nu-nțelegeți. Parcă-l vând pe El-Zorab!”
Mulțumesc de vizită, te mai aștept.

Articolul prezintă lucrurile dintr-un punct de vedere. Just, desigur. Și mie îmi repugnă îmbrânceala și orice formă de „sălbăticie”, cu atât mai mult în Biserică sau în preajma celor sfinte. Dar să nu facem confuzii! Aceia care se îmbrâncesc nu sunt adevărații credincioși (sau sunt în felul lor). Cei care merg duminică de duminică la Biserică nu au motive să se îmbrâncească, întrucât știu că acolo găsesc de fiecare dată Aghiazmă. De asemenea, ei mai știu că nu doar în aceasta constă vindecarea/ mântuirea omului.
V-aș sugera să scoateți următoarea frază din text: ”De unde tâmpenia că dacă ai apă sfințită acasă pe care ai procurat-o după ce ai îmbrâncit și înjurat oamenii de ordine, după ce ai aruncat în noroi oameni bătrâni, vei avea un an mai bun iar molecula de H2O te va proteja de boli, hoți, vardiști, cutremure și pandemii?” De acord că nimic nu te poate vindeca/ proteja (nici Apa Sfințită, nici Crucea, nici Icoanele făcătoare de minuni), câtă vreme nu ai , cu adevărat, credință. Însă, din fraza citată ar putea reieși că negați puterea vindecătoare a Agiazmei. Și nu este cazul. Dacă nu din credință, măcar din convingere științifică și tot ar trebui să nu negăm. Chimiștii și fizicienii au avut surpriza să constate pe parcursul cercetărilor că molecula de H2O - cum ziceți - are cu totul alte proprietăți și altă structură cristalină atunci când este sfințită decât atunci când e luată de la robinet.

Este o poezie frumoasă, de adâncă simțire, bine \"așezată\" în versuri duioase.
Bravo, Elia!
La mulți ani!
Florinel

Adrian Firică, aș fi preferat să fii ceva mai explicit.
Mulțumesc!

Vă mulțumesc pentru cuvinte și înțelegere.
La mulți ani!

Mereu alții, și parcă aceiași.
Cât despre pârtii, adresează-te la Ministerul Turismului:)
Sărbători luminoase!

Nae, să luăm ce-i bun din amintiri și să nu uităm că mormintelor le lăsăm doar ce nu ne mai folosește. Sărbători fericite! (Și vezi să nu uiți să iei ceapă:))
Mulțumesc de prezență.

Domnule Silvestru, mă bucur atunci când, din puținul meu, pot oferi și altora bucurii, mai ales sufletești.
Vă mulțumesc pentru urări și vă doresc asemenea.

Cum spui tu, dragă! Tot nu ți-ai scos mașina din zăpadă? O lopată te-ar putea face fericit:)

Se întâmplă să mă abat de la scriitura în proză. Iese... cum ziceați mai sus. Vă mulțumesc pentru opinie!

Felicitări, Elena Istrati (mă bucur că ai inclus acest nume în pseudonim, deși bănuiesc ce greu apasă pe umerii tăi scriitoricești:)! Lansare frumoasă și succes cărții!
Îmi permit să întreb, văzând că e publicată la Editura „Sf. Ierarh Nicolae”, dacă e o carte de poezie religioasă. Sau editura publică și alt gen de literatură? Oricum ar fi, felicitări!
Coperta e foarte „vie” și interesantă. Și totuși, de ce „Femeia-mac”? Azi sunt cam curioasă:)

Anni, acest text este o bijuterie. Nu doar prin amintirile (unele colective) pe care le expune, ci și prin tonul expunerii, care mie mi-a plăcut mult. Interesant și bine gradat este și leitmotivul oii teoretice/ simbolice. Se simte că textul este scris cu suflet (și eu tot cu suflet l-am citit), dar și cu talent. Felicitări!

Norică, pune tu mielul, că eu pun proțapul! :)
Ion, vrei o consolare? Se poate și mai rău: de curând, o doamnă care se numește Beciu îmi povestea amuzată cum o striga de zor cineva pe stradă ”Doamna Pivniță, doamna Pivniță!”
:)

Îmi cer scuze, Ion Rășinaru, că am scris Ion Roșioru. Și domnia sa are preocupări în domeniu. Noroc cu ochiul vigilent al lui Norică, eu nu mi-am dat seama de eroare. Eh, la ce-s buni prietenii? Așa prevede Fișa postului:))

Această haiga mi se pare cea mai reușită din cele de până acum, atât datorită imaginilor, cât și poemelor. Stampele se potrivesc mult mai bine atmosferei decât imaginile fotografice utilizate până acum. În mod deosebit, mi-au atras atenția, prin delicatețe, frumusețe sau umor, după caz, poemele următorilor (în ordinea apariției): Ioan Gârda, Elia David, Dan Norea, Ion Roșioru, Livia Ciupav, George Daryoung, Grigore Chitul, Daniel Bratu, Tincuța Bernevic, Simina Șcladan și Cristina Rusu.
E totuși ceva care strică ansamblul, și anume tocmai fontul diferit din stampa Danei Ștefan.
Călin, pentru că ai cerut opinii, o exprim și pe a mea, cu mențiunea că este o părere neavizată. Îmi pare că nu prea merge poemul tău, deși ideea e drăguță și intenția umoristică pe jumătate realizată. Cred că trebuia ceva mai subtil (vezi cocoșul lui Dan Norea, cu pana lui:), ori poate e un pic deranjantă apropierea de registrul taxelor și impozitelor de care suntem cam toți sătui.
Sper că n-am supărat pe nimeni. La rândul meu, aștept criticile voastre.
Și îi felicit pe toți participanții, o dată în plus pe Cristina, pentru efortul depus, idee și coordonare.

Vreme ploioasă -
nu am bani să număr
doar câteva flori