Poezie

căință

1 min lectură·22 mai 2022

Mediu

Fiecare dintre noi

Înfrunzim câte doi

Mâncarea devine amară

Care devine gustoasă

Când trec prin

Încercări de îndoință,

Eu am rămas cam viermănos

Că n-am vrut să cedez un os

Și acum îmi cedez structura

Doar carnea în urmă a rămas

De arhanghel cutezător

Noul semn e crucea ce doare

Dar am învățat să-i pun

coronițe de floare

Și tot ce e acum cerință

E să nu mai pomenesc de neființă

Eu n-am vrut la vremea mea

Să cedez măcar o coastă

Fetele bune s-au măritat

Și acum situația e proastă

Oricum pe cele noi

nu le mai înțeleg

Ori le ceri de nevastă pe loc

Ori fără să o vezi deloc

Te gândești la ea un an

Și nu știi ce are un plan

În sfârșit m-am resemnat

Recunoscându-mi prostia

Împăcat cu mine însumi

Fac rugăciuni așteptând Împărăția

Simt dorință de viață văzând tăria

00444

Florentin Cristian. “căință.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentin-cristian/poezie/14162540/cainta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.