Poezie

în zborul ei neoprit

1 min lectură·10 septembrie 2021

Mediu

Pasărea a obosit în zbor

Încearcă să se prindă de un nor

Mâna mea rănită nu mai poate

Dar încerc să o duc mai departe

Simte că e ghiață

Înseamnă că e în viață

Eu sunt pasărea ce stă mereu în zbor

Deoarece jos e prea mult nămol

Ea se gândește să nu jignească

Dreptul ei de gândire lumească

Și spune atunci pe nume

Sunteți tot ce iubesc pe lume

Vede o casă, n-ar putea lăsa lângă

Dar oriunde să nu se frângă

De aceea pe ea se văd umeri

Și împreună am fi ajuns în chinuri

Așa că mă lasă cu un pelican

Pe mă vizita an de an

Până când mi se păru că din naștere

Mi se părea că aș scrie metafore

Ea nu vrea ca mine în umbrà mică

Pentru viitorul meu cameră hiperbarică

Și este corect la pelican

Mă duce să zbor an de an

Să mi se serbeze ziua de naștere

Îmi aduce aminte să strunjesc metafore

Și mie mi-a plăcut la camera hiperbarică

Numai că musafirilor le este frică

Fie că-s prietenele păsări zburătoare

Și prietenii cărora nu li se pare afi onoare

00582

Florentin Cristian. “în zborul ei neoprit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentin-cristian/poezie/14157938/in-zborul-ei-neoprit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.