Poezie

imaginația

bacoviană

1 min lectură·10 iulie 2021

Mediu

Când urlă la mine singurătatea

Mă simt atât de vinovat

Nu mai am nici vanitatea

De a nu mă simți tulburat

Vanitatea era în vechea imaginație

O partiție din trecutul meu

Unde aveam prieteni cu intuiție

Deoarece îmi făceau pe plac mereu

Aici la țară aveam vreo doi prieteni

Niște femei care fuseseră îndrăgostite

De imaginea latino, niște patimi

Frumoase de puteam convinge și ursite

Acum mi se ard becurile mereu

Deci blondele mele nu mă mai plac

Nu este mâna rea a vreunui zeu

Dar mă joc cu înterupătorul ca în parc

Lumină-n mine nu mai este acum

Sau n-o mai văd deci trebuie să împrumut

Prieteni deveniți cei puternici avuți pe drum

Mă ajută să planific dar nu pun punct

Și continui așa cu o imaginație dornică de toate

Gândindumă că m-am străduit cu toate cauzele perdante

Nu-mi trebuie mereu, o ignor, cu mine se socoate

Nu mai vrea să mă învețe nimic deoarece am fost la psihiatre

Dar cauzele perdante nu se rezolvă cu imaginație

Decât dacă o folosesc dinainte la meditație

Și mă pregătesc pentru întâmplări oarecare

Unele se întâmplă și imaginația devine folositoare

00588

Florentin Cristian. “imaginația.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentin-cristian/poezie/14156564/imaginatia

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.