Poezie
poveste în copilărie
1 min lectură·
Mediu
ascultam ființa mea într-o meditație din copilărie
îmi povestea fericit un păstor despre cum a gonit el porcii mistreți din porumb
și mie mi se păreau imenși despărțind ziua de noapte cu figurile lor fioroase cu doi colți ieșind din gură
el continua povestirea și eu parcă-l vedeam într-o minunată încordare cum îi pândea după ce pusese felinare în tot porumbul ca sticlind în noapte să îi sperie
era un truc pe care i-l spusese un alt păstor
dar aici întoarce firul povestirii și devine hazliu atingând parcă tâmpla de întâmplare
culorile felinarelor făcuseră ca mistreții să se adune să mănânce în jurul felinarelor
inima-mi tremura între coaste căci aflam că omul poate fi învins de o fiară dar parcă hazliul întâmplării n-a vrut să se lase învins
și el îmi povesti în continuare cum au adus un vânător, punând doar un felinar ca din imensitatea câmpului să-i atragă acolo și cu un foc de armă tras în aer i-au făcut să nu mai vină vreodată pe acolo
001.130
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Florentin Cristian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 168
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 9
- Actualizat
Cum sa citezi
Florentin Cristian. “poveste în copilărie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentin-cristian/poezie/14078891/poveste-in-copilarieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
