ștrengar

viermele ud pătrunse într-un măr imaginar tocmindu-se cu stâlpul pomului ca să-l mai lase pe ram că era neam de neoprit când vine vorba de găurit

când mărul încă verde dar cocându-se de dor simțind realitatea între coaste a căzut de pe cracă viermele s-a dat cu capul de pământ și acum umblă filozofând șoapte că el merita forța și timpul de a pătrunde până în interior

miere visează acum viermele în timp ce mărul zâmbește ștrengar că el și-a planificat căderea noaptea când lumina un felinar atât doar și s-a salvat de la a fi mâncat cu totul și încă mai petrece sub dragostea frunzelor care nu l-au uitat