seară la poartă în doi

se așează umbra peste bancă

raze ca după ploaie luminoase

jucăușe loveau în corcodușul

de lângă poartă

și în zi de sărbătoare

noi stăteam sub umbră pe bancă

mai povestind, mai spunând o poantă

mă îndrăgostisem fără să îmi dau seama

îmi spuneam că era normal să te admir că erai frumoasă

îmi ziceam că toate glasurile din lume se împletesc într-o conversație într-un moment prielnic când mâna nevăzută a scris

și doar în acea zi mai citeam pe fruntea ta

când deodată eu spuneam o glumă

și tu păreai distrată

cu gândul în altă parte

când mă simțeam relaxat pe bancă

tu stăteai ca pe ace

și dintr-o dată o adiere de vânt

căzură frunze

și-mi imaginai toamna când

tu o să fii plecată

și am simțit că doare

și apoi dor

iar revenit în realitate

n-am nimerit pe românește

am spus mi amor