întârziere

soarele iese brusc să smulgă niște tăceri din ecou al vreunui dor ascuns sub palatul frumuseții tale

tu îmi ștergi inima de spuza iernii căzând visuri cu secretele primăverii deoarece ai sufletul adânc

nimeni în anotimpul tău nu clatină din început de timp interior ecouri lovind pentru îndrăzneața primăvară raze tinere reverberând vârf încălzit de nor care picură în potirul tău de unde sorb de pe buze viață

rezistența magnetică a iubirii în aburii fosforescenți din care iei ființă repetând cu gingășie aceeași peliculă zi de zi când dragostea este cucerită iar până se va repeta și pulberea târzie