tăceri surâsuri

prin vegherile noastre mergem încet cu pas sub care pământul răsună vrând parcă să te țină în amintirea lui mereu

aureolele nu au somn dar ele sunt obosite căci un eschimos în blană de urs alb le răsucește de pe o parte pe alta

lungi zile pierduți și străini sub norul ce cade într-un afund ne plimbăm în tinda noii lumini sperând că iubirea care are faze va crește și apoi va descânde mai curată

așteptăm să vedem cum din piatra obosită magnetic timpul ridică aștrii tălăzuind ca să ne răsfrângă în tăceri surâsuri