FLOARE PETROV

Dumnezeu este primul principiu a construit lumea în șapte zile trăiesc în paradisul unui municipiu așez romantismul peste albe file. nu-l trădez pe Isus cu păcat metafizic îl iubesc cu toată

s-au întors pe anverguri de aripi artiștii în lunci familii de prieteni restaurează destine și cuiburi pe scena cu aleanuri noi regii balet de cocostârci zefiri ating tuberoze salcâmi

sunt împăcată căci n-am trăit în van am strâns iubire cât pentru șapte vieți știu ura pentru suflet e ca un bolovan sub care mișună viermi de tristeți. nu las timpul prin mine zadarnic să

sunt ultimul romantic într-o lume nebună beția de cuvinte mă ridică pe culmi m-am îmbogățit cu zestrea străbună împart sărbătorile cu frații mei ulmi. versurile mele sunt averi inestimabile le

castanii înfloriți amplifică mirajul boboci de trandafiri surâd în soare s-a încărcat cu splendori peisajul și versurile mele capătă culoare. mă înveșmânt cu dantelă de lumină sincronizată cu

și totuși iubirea mângâie prin cuvânt împletește lumini cu auritul grai cântă romanțe plutește prin vânt din fărâme de viață construiește rai. nopți nedormite în lumină divid unde poposește și

cine să mă înțeleagă? n-are cine, sufletul meu suspină ca o violină, tristețea lăcrimează și dorul de tine, mă poartă năucă pe bătrâna colină. din răstimpuri vaste Septembrie vine, printre acorduri

admir valsul vântului cu trandafirii miresme de parfum mă învăluie lin stropi calzi de ploaie cad în legea firii arborii se fericesc sub cerul calin. splendori răcoroase freamătă pe alei vara

avântul iubirii este-n continuă rodire gânduri însămânțate în câmp desțelenit clarițați de simțuri lucind în privire lumini care ademenesc către zenit. tristeți desferecate în nostalgii

toți avem în viață câte o misiune un drum care să ducă la Dumnezeu dar e pavat cu ironie și perversiune și este imposibil de trăit ca un zeu. și drumul traversează un pustiu cu scaieții care

Doamne ce să fac cu atâta iubire? decât să-i construiesc un monument măreț nu are concurență nu are preț este șansa mea la marea izbăvire. trece agilă peste pietrele de încercare și în orice

sufletul se îmbăiază în cascada de cuvinte agonia și extazul sunt senzații la extreme mulțumirea se extinde până dincolo de vreme mi-am făcut promisiunea să pășesc doar înainte. inima murmură

gândurile mele bântuie prin noapte caută lumina și iubirea stelară chemările lunii le ascult în șoapte strălucirea ei devine tot mai clară. nu-i nici un obstacol să mă oprească să îmi urmez

trăiesc cu tine iubirea fără de sfârșit de zeci de ani mă ții într-o vrajă magice sărbători în pace-am împărțit și unul altuia i-am stat de strajă. nimic nu e mai prețios decât iubirea în

iarna n-a plecat s-a răzgândit toarnă peste țară ninsori de argint ceață frig înțepător a răspândit mie îmi lipsește a soarelui alint. tremură pe ramuri muguri de cireș lalele zgribulite

îmi sorb cafeaua cu miere și frișcă toată ziua să am multă energie în jurul vieții plină de magie se învârte spiritul ca o morișcă. triluri îmi transferă mirabile mierle un cântec pentru viață

ne-am adunat la o beție de cuvinte lira vântului ne ține companie romanța inimii senzuală cuminte scoate și timpul din astenie. sufletul meu este un câmp cu lavandă înmiresmează aerul să fie

când te-am văzut mi-ai părut o minune din prima clipă am vrut să fii al meu am dansat pe acorduri de chitare nebune și mi-am dorit să fim îmbrățișați mereu. acum soarele meu eșți rătăcit