FLOARE PETROV

în miez de noapte sufletul meu urlă să-l chem în ajutor pe mântuitor îmi văd speranța târâș ca o șopârlă pe drumul stâncos și amăgitor. îl strig să se îndure de bărbatul meu se chinuie ca el

prețul vieții nu-l cunoaște nimeni dar fiecare om trece prin sacrificii cerul ne-a înzestrat cu flucșii lumeni mereu să satisfacă nevoi și capricii. în fiecare zi mă simt la școală lucruri noi

în cinstea soarelui fac o reverență cu lumini diamantine mă însoțește să-mi urmez destinul cu perseverență inima obedientă iubiri înmulțește. mândru Soare îmi este aliat puternic la proiectele

s-a ridicat ceața de pe sufletul meu azi am să îmbrac cămașa de lumină să fiu o bucurie pentru Dumnezeu fantezia mea nu are nici o vină. în mirajul primăverii mă angrenez să plutesc ca

dorului îi spun să zboare printre egrete liniștea să își găsească în azurul cordial să nu mai răscolească eșecuri și regrete să capteze veselia din sistemul radial. însă dorul este mai puternic

scriu un poem aprins pentru speranță astăzi m-a cuprins o nostalgie mare cred că destinul meu mai are prestanță să mă bucur de lumină și de soare. iau parte și eu la iluminare cu pasiune

astăzi este sărbătoarea Unirii dintre Moldova și Þara Românească România este pe calea împlinirii între victorii mari să dăinuiască. oameni veseli s-au încins la hora mare Iașiul răsună de

sunt contemporană cu regi și regine cu prinți și prințese cu moral august spiritul meu cuprinde naturile virgine se-ncarcă cu polen secundele- au gust. sunt contemporană cu poeți de seamă din

mă avânt spre cer precum un curcubeu culori aprinse descriu un tablou magic gânduri nesfârșite se dezvoltă în creerul meu accesează universul cu freamăt nostalgic valori sentimentale crează

nu am fost nicicând un personaj advers iubirea mea înconjoară pământul conlucrez la armonia din Univers să nu aspresc viața cizelez cuvântul. veghez asupra lumii cu sacre rugăciuni nu strivesc

este anul nou petrecerea e-n toi focul de artificii aprinde speranța stelele strălucesc vesel pentru noi fericiri albastre înclină balanța. pe masă aburesc bucate din belșug zâmbete fără masca

cad din cer fulgi ușori delicați soarele e ascuns după norii de plumb sunt copleșită de fiori fermecați speranțe magice în suflet incumb. fluturi de zăpadă se lipesc de ferestre să-mi

am moștenit un destin inefabil o karma pe care o cercetez sub lupă dar îmi gândesc păcatul regretabil lucrând cu lumina ce mă scoate din culpă. lucrez cu ideile la masa de scris cerul mă

pustie ca deșertul cu furtuna de gânduri îmi este făptura lovită de năpastă iubirea-i fragilă închisă între ziduri speranța se târăște prin valea morții vastă. doar rugăciunea este vie și

mi-aș închide lacrimile într-un bidon inima să nu mi-o mai ostenească atinsă de iubirea lui Cupidon perechea în vis să își întâlnească. mi-e dor de un răsfăț ecuatorial cu iubitul meu în

gândurile mele azi captează culori împărtășesc cu voi emoții albastre să purtați în suflet un altar de flori să credeți mereu în visele măiastre. prieteni dragi cum să va mulțumesc pentru

e vară e noapte și cad Perseide în ploaia de stele sufletu-mi îmbăiez să aibă-nsemnătate gândurile mele de steaua mea să nu mă-nstrăinez. acum ca niciodată sunt aproape de cer ating cu gândul

în toamna asta plouă cu secunde când mai ruginii când nuanțe gri orele fără tine sunt tot mai scunde clepsidre triste nu pot acoperi. cu amintiri din anotimpuri pline de fantezii și jocuri