FLOARE PETROV

sunt oaia care de demult s-a rupt de turmă și de atunci tot pasc nervuri din verzituri astrale. prezentul îl împing în față și-o bucurie las în urmă pentru respirări abstracte ce se-așeazăƒ pe o

născută din iubire cu destin fermecat plămădesc iubire cu stele în palme drumul către lumină este sofisticat dar mă stecor abil printre sudalme. urc muntele cu teamă de prăpăstii dar știu că

viața mă testează ca pe un cobai însă din experiențe învăț să rezist și moartea-mi dă târcoale dar nu-i bai voi genera speranțe cât am să exist. mă străduiesc să am zâmbete pe chip să-mi

trăiesc ca un pustnic în albă chilie cerul îmi e aproape și Hristos în mine ziua mi se umple cu sacră omilie promovând speranța că totul va fi bine. sunt ca un licurici pe ulițe de

prieteni va împart poemele necenzurate acum și sufletul îl deschid pentru voi să luați tăvița cu surprize glazurate și să pornim spre fericire în convoi. vise de ciocolată să proiectăm pe

a început în lume războiul de orgolii fericirea nu mai are siguranță privesc cu stupoare invazia de molii s-a extenuat și ultima speranță. este inflație cu mari consecințe sărăcia s-a extins

melancolia mea înghite timp caut prin drame prilej de sublimare. romantismul cere un alt anotimp universul tinde la iluminare. în conștiinta timpului se ridică profeți heruvimi domnesc pe

treptele poeziei le urc cu mândrie, una câte una cu lumina pe tâmple, plină-i de romantism soarta candrie, cu iubire pură viața mi-o umple. la urechea luminii inima mea cântă, îi pune pe piept

eu când iubesc, iubesc ca marea, la țărm oameni pescăruși îmbrățișez, în adâncul meu se oglindește zarea, cu fire de lumină emoții brodez. cântă-mi iubire, cântă-mi minune, ca o soprană pentru lumea

frumoasa credință ce ajunge la stele pe străzi azure de sfinți bătătorite modelează toate gândurile mele în zile de dor , în ore primenite. această credință care cântă în suflet o port cu

privește cum ninge liniștit afară totul este alb desprins din poveste din magia iernii lipsește o fanfară cântul să răsune până sus pe crește. gerul pictează flori la fereastră fantezia iernii

în România mea oamenii se schimbă poartă în suflet dușmanii și ranchiună și timpul beat are blesteme pe limbă guvernul ne azvârle câte o minciună. e țara dorurilor peste praf de

prieten drag ne cunoaștem de-o viață de ani și ani lângă tine mă știu mi-ai dat mereu un zâmbet o povață m-ai învățat fericită să fiu. noaptea mă învăluie cu voalul de stele în brațele lunii

las în urmă mâhnirea când scriu și mă debarasez de stresante regrete flori de nu mă uita plantez în pustiu gânduri tumultuoase le transpun sonete. binecuvântez lumina așezată pe pleoapă știu

mi-e dor iubite de un mirabil vals la malul mării îmbibat cu iubire sentimentul formidabil nu e fals cu sufletul tău vreau o contopire. să înotăm în valuri ca doi delfini să îngropăm tristețea

în gondola dorului printre stele plutesc așteptând să-mi întâlnesc bărbatul nu vreau în lipsa lui să mă smintesc acum îi veghează Lui Dumnezeu regatul. măcar în vis să mai fim împreună în

îmi păzesc iubirea ca un gardian nu las timpul să mi-o denatureze captează lumina din solar meridian toate simțurile mele sunt treze. bărbatul meu e în cer printre sfinți știu că mă veghează

filozofia vieții depinde de credință pot să transform iubirea în principii divine să ridic melancolia în mare biruință zidesc în stele doar poeme senine. sunt freamăt poematic prin

viitorul este primăvara sublimă prind contur idealuri de viață lumini complexe tandre mă animă bunul Dumnezeu este caldă povață. s-au dezghețat izvoarele în munți lunci și poiene s-au umplut

simt mirajul verii prin zbor de libelulă planează peste nuferi albi, galbeni, roz trăiesc fiori nostalgici în fiece celulă drumul meu e neted nu-i atins de rogoz. peisaje de vis îmi pătrund în