FLOARE PETROV

cuprind iluminarea în vis de transcendență plutesc în zborul cosmic printre stele am strâns iubiri semantice în existență îngerești melancolii cresc gândurile mele. veselă mi-am pecetluit

port romantismul ca pe un giuvaer mă sincronizez cu stelele albastre să nu ridic mirări negre spre cer stau de vorbă cu florile din glastre. nu-i fac reproșuri timpului nicicând îi sorb

iubirea crează ecouri și în intuneric nu cunoaște limite și nici distanțe sfidează timpul aspru cu vântul coleric se acordează-n cerul cu mândre creanțe. iubirea e pictată în mii de

prieten drag parcă te-aștept de-o viață să-mi stai aproape la bine și la greu să fii mereu un surâs, o povață să fii un reazem dârz, un pod pe defileu. prieten drag speranțe să-mi

din suflet în suflet străbat nou turneu mânată de-o nădejde adusă dintr-o altă lume urmăresc indicii de traseu spre dumnezeu limpezi rîuri ce cuvântă magic a luminii urme. miresme de lunci

fluturii au murit zborul lor îmi lipsește ca frenezia verii simțită-n profunzime toamna pleacă și ea, iarna se grăbește să îmbrace-n promoroacă minunile sublime. grav răsună în ureche vâjâitul

vino Acasă Tată, e vremea să culegem lauri, polenul precum bucuria răsare pe coclauri, stau îngerii în blocuri de desen de-o eră, printre hârțoage țara crește porci de carieră. unde

sunt rudă cu stejarii din codrul de munte vântul adie-n mine ramuri verzi de poeme soarele cordial mă mângâie pe frunte razele topesc sub scoarță suspine blesteme. sunt soră a muntelui falnic

mi-am conservat poemele în cartotecă le las moștenire trainică acestei lumi care va găsi și-n întuneric o potecă spre raiul cu arhangheli și heruvimi. am călcat pe covoare țesute cu stele dar

inima-mi jelește ca lovită de schijă iubirea îmi e pusă azi într-un mormânt mă găsește vara cu o imensă grijă să-mi știu iubitul unit cu Duhul Sfânt. ard lumânări cu iz de

iubirea ta iubite a tăcut inima ta n-o să mă mai dezmierde îmi revin în minte amintiri din trecut când fericirea noastră era verde. când ne iubeam în valurile mării și îngropam regrete în

nule sunt gândurile ce nu cresc pe suflet materia se pierde în raze de lumină durerea voluptoasă o resimt în umblet cu nostalgie dulce inima mi-e plină. nu știu întotdeauna ce e

iubirea triumfă pe al anilor șirag fântânile albastre setea mi-au potolit prin magia iernii azi mai trec un prag străluciri solare cerul mi-a dezvelit. ca un colind străbat lumea voioasă văd

mă înalț în farmecul atâtor străluciri stelele-mi zâmbesc în întreg universul muza mă inspiră zilnic nu am năluciri în raze de lumină dăinuiește versul. am găsit reversul pentru

ador să cânt mirajul dragostei mele chipul fin al timpului să-l am în față să-mi cearnă în suflet lumini de la stele Dumnezeu să-mi fie pururi o sfântă povață. am emoții mari când mai nasc un

nu joc periculos, nu sunt actor la spectacolul vieții particip și eu în rândul patru ca un spectator strâng mirări în retină mereu. mă îngrozesc de politici murdare zeii jonglează cu sufletele

notițele agendei codrul amintirilor freamătă sub raze emoții verzi ca brazii se înalță pulsează iubirea în trupuri de fraze printre versuri albe ploaia se descalță. miracolul naturii îl

iubirea e lumină, adrenalină-n sânge nu apune nu pălește nu știe de frică domină cerul când bezna se frânge curcubeu din lacrimi spre soare ridică. chipul iubirii e descris în poem cuvintele