FLOARE PETROV

aș vrea să fie iarăși primăvară în zbor de fluture să mă înnod să nu simt bătrânețea grea povară cireșul din suflet să prindă rod. e toamnă cerul meu e plumburiu arborii și-au pierdut podoaba

mai dă-mi un semn iubite ca și când ai fi iarăși îndrăgostit de mine pătrunde-mi în suflet inimă și gând să-mi ostoiești toate dorurile de tine. iubirea ta aș vrea să mă elibereze din lanțul

se oglindește-n lacrimi zborul frânt de lebădă frigul iar s-a strecurat în aripa dreaptă amăgirea zilei are gust de zeamă searbădă inima fremătândă un semn magic așteaptă. iluzia plutește în

Fiecare om trebuie să escaladeze Golgota existențială, plină de stânci abrupte, cu prăpăstii de jur împrejur, cu povara crucii în spate, singura cale de evoluție de înălțare. Unii oameni epuizați de

trăiesc extaz vremelnic și beatitudini nutresc elanul afirmării, grăitor compun sonetul vesel pentru solitudini timpul se modelează fin, cuceritor. dragostea se produce cu intensitate săpă

știu ca iubirea este panaceu universal locuiește în inimă îndulcește amarul costumează timpul cu aer provensal în nopți cu lună plină destramă coșmarul. pregătește visul mirabil cu noi

mă îmbăt cu sonete din Shakespeare, compar admirante imagini din era Balzac, să duc pînă la capăt dreptul meu buimac de a fi contribuabil la palate cu lambriuri. la dreapta stângăciilor

Vai, doamne, vreau să mai fiu o dată ștrengară... să trag cu praștia în coțofene hoațe, nici o coaje de cîntec nu mai e solară hârburi de cuib licăresc... vast orizont cu paiațe, despre virtuți

doruri amintiri așez în catastife mă gândesc că am strâns o avere și mă văd zburând spre Tenerife printre romantici cu flori la revere. multe vise am crescut ca o turmă aș vrea să

a venit Crăciunul magia mă cuprinde ninge cu bucurii ninge cu colinde s-au deschis cerurile îngerii coboară Moș Crăciun și renii cu sania zboară. ghirlande de lumini împodobesc orașul copii

târziu în noapte dialoghez cu Luna cheia succesului se află la ea ea mi-a pus pe creștet cununa împletită cu lumini violet de stea. tot ea mă inspiră la versuri înțelepte sub faldul ei gândul

sper că bărbatul meu e între sfinți și nu mai suferă rănit de moarte cum sufăr eu scrâșnind din dinți răstignită pe o pagină de carte. nu credeam să-mi fie soarta blestemată să pierd tot ceea

am cucerit destul din întuneric să scriu poemele iluminării am cucerit în deșertul numeric mândri și falnici să crească palmierii. îmi alină privirea ondulații de culmi un flux de raze rasună

s-au înmulțit fenomenal lăcuste cu licență, ogoarele-au încremenit în crasă insolvență. termite rod din codri din ziduri de spitale, din școli din toate noimele monumentale. scabroasele

în lumea asta plină de cruzime eu mă scund în poem violet respir culoarea cerului în profunzime departe de suspin și de urlet. în lumea mea nu este violență nu agresez lumini nu le