FLOARE PETROV

treptele poeziei le urc cu mândrie, una câte una cu lumina pe tâmple, plină-i de romantism soarta candrie, cu iubire pură viața mi-o umple. la urechea luminii inima mea cântă, îi pune pe piept

eu când iubesc, iubesc ca marea, la țărm oameni pescăruși îmbrățișez, în adâncul meu se oglindește zarea, cu fire de lumină emoții brodez. cântă-mi iubire, cântă-mi minune, ca o soprană pentru lumea

frumoasa credință ce ajunge la stele pe străzi azure de sfinți bătătorite modelează toate gândurile mele în zile de dor , în ore primenite. această credință care cântă în suflet o port cu

privește cum ninge liniștit afară totul este alb desprins din poveste din magia iernii lipsește o fanfară cântul să răsune până sus pe crește. gerul pictează flori la fereastră fantezia iernii

în România mea oamenii se schimbă poartă în suflet dușmanii și ranchiună și timpul beat are blesteme pe limbă guvernul ne azvârle câte o minciună. e țara dorurilor peste praf de

prieten drag ne cunoaștem de-o viață de ani și ani lângă tine mă știu mi-ai dat mereu un zâmbet o povață m-ai învățat fericită să fiu. noaptea mă învăluie cu voalul de stele în brațele lunii

las în urmă mâhnirea când scriu și mă debarasez de stresante regrete flori de nu mă uita plantez în pustiu gânduri tumultuoase le transpun sonete. binecuvântez lumina așezată pe pleoapă știu

mi-e dor iubite de un mirabil vals la malul mării îmbibat cu iubire sentimentul formidabil nu e fals cu sufletul tău vreau o contopire. să înotăm în valuri ca doi delfini să îngropăm tristețea

în gondola dorului printre stele plutesc așteptând să-mi întâlnesc bărbatul nu vreau în lipsa lui să mă smintesc acum îi veghează Lui Dumnezeu regatul. măcar în vis să mai fim împreună în

îmi păzesc iubirea ca un gardian nu las timpul să mi-o denatureze captează lumina din solar meridian toate simțurile mele sunt treze. bărbatul meu e în cer printre sfinți știu că mă veghează

filozofia vieții depinde de credință pot să transform iubirea în principii divine să ridic melancolia în mare biruință zidesc în stele doar poeme senine. sunt freamăt poematic prin

viitorul este primăvara sublimă prind contur idealuri de viață lumini complexe tandre mă animă bunul Dumnezeu este caldă povață. s-au dezghețat izvoarele în munți lunci și poiene s-au umplut

simt mirajul verii prin zbor de libelulă planează peste nuferi albi, galbeni, roz trăiesc fiori nostalgici în fiece celulă drumul meu e neted nu-i atins de rogoz. peisaje de vis îmi pătrund în

sunt liberă să gândesc tot ce vreau să-mi imaginez un miracol nocturn în brațul unei stele mereu să stau clădind din emoții confortabil turn. visul de afirmare alungă plictiseala căci în

port cu demnitate Lumina pe umăr pe scara anilor urc cu veselie secunde de magie nu le mai număr în inima mea cântă o ciocirlie. trece lumina de la frunză la umbră în pași de dans se transferă

atingere de fluture să fie cuvântul un dans de libelulă pe lacul primenit inima să păstreze-n aortă doar cântul să nu regret nicicând că m-am îndrăgostit. mângâiere de zefir să fie privirea de