FLOARE PETROV

bogată sunt în amintirii cu anii tinereții când alergam spre viață plină de speranțe când la cenacluri dese întâlneam poeții frumoșii visători completați de creanțe. ani de miraj și grații nu

ning fericirile din univers semantic munții se îmveșmântă cu alba zăpadă eu transpun în slove scenariu romantic cu izvorul iubirii ieșit din cascadă. privesc steaua mea, lumina ei blândă mă

tinerețea mea m-a părăsit de mult dar mi-a lăsat aripile ca să mai zbor și cântul amăgirilor să îl ascult când mi se face noapte când mi se face dor. tinerețea mea e zidită în versuri verzi,

un univers de gânduri manageriez am mâncat lumină că să fiu lumină întunericul din oase îl repudiez liniște blândețe cresc în albumină. primăvara solară pe-al iubirii arcuș cântă de răsună

astăzi de mândrie pădurile doinesc semințele iubirii pun în pământul moale se spală păcatele la izvorul domnesc vinul bucuriei se varsă în pocale. atingem prosperitatea gândul face rod boabe

m-am lipit de vers ca timbrul de scrisoare el îmi arată lumea cu splendorile ei el îmi deschide calea către mărețul soare este lumina care deschide ochii mei. am poezia în sânge altfel nu pot

nu am să dau nici un pas înapoi chiar dacă târăsc după mine trecutul gândurile sporesc ca lanul de trifoi și inima își află în iubire scutul. eu nu strivesc cuvinte în picioare le las în urmă

în lume-s mizerabili cu aere de smog râuri dealuri păduri le-au umplut cu gunoaie eu stau ca pe jar neîncetat mă rog să ajut planeta care se înconvoaie. în lume este ură și multă

mereu renasc în rime visele supreme nopțile sunt tandre mă învelesc cu raze șoapte mângâietoare se transformă-n poeme luna se odihnește pe uimitoare fraze. suntem pe lume ultimii romantici și

pot să ating cerul cu zborul năvalnic mă plouă cu doruri mă-nvelesc curcubeie lumea mi-e aproape pe-un drum lăturalnic cu focul aprins din isteață scânteie. îmi este permis să fac tot ce-mi

lumi pasaje cuvinte sunt tainele mele contabilizez vise emoții mesaje mă feresc de uneltiri și intrigi rele vrăjită mereu de complexe miraje. vocea singurătății este remușcarea dar setea de

și eu ca tot omul am suferit lungi patimi am transpus în slove aștept viitorul să fie diferit să zbor printre stele cu supernove. îmi accept destinul ca pe-un dar suprem mi-a deschis un drum

tristețea imensă o leagănă vântul și cerul plânge cu lacrimi de ploaie sub soarele blând se învârte pământul în jurnalul vieții azi mai scriu o foaie. de trei zile ploaia cade în

acum ești în orașul adormiților iubite printre cruci de marmură și piatră sufletul tău traversează vaste orbite să se așeze într-o cerească vatră. moartea nedreaptă mi te-a luat îmi plâng

noaptea când mă năpădesc gânduri confuze iar fac disperat apel la steaua mea întâlnesc poeții drepte, lucide călăuze ce-mprospătează timpul pe subtilă rețea. mărturisiri de veac abandonat de

bună dimineața lumină suavă bine ai venit să mă eliberezi la coșmarele nopții-am fost sclavă prin întuneric am îndurat corvezi. lumină tu înveșmântezi sufletul gol și te extinzi către margini

nu contează de unde bate vântul am rădăcini puternice ramuri nemuritoare ca bradul care-și ia spre cer avântul înălțat pe creste și zâmbind la soare. când vântul mă pleznește peste față și mă

mă pierd în miezul orelor târzii visul e hoinar nu a venit la timp dar mă scufund în val de poezii însămânțez gânduri pe al nopții câmp. bat bucuria în cui ca pe-o icoană să mă închin la ea