FLOARE PETROV

cu prieteni lângă mine viața e o rapsodie sufletul se-nveseleste și emoțiile-s dulci din regrete și tristețe pot să fac o parodie când îmi extrag energia din tăria de la stânci. cu prieteni

ciorchini de gânduri am cules din vie emoții mustesc în curat butoi chiar dacă-i toamnă speranța învie aduce lumina vremurilor noi. fulgi de iubire se aștern în Carpați îmbracă în argint

se pogoare cerul Lumină pe pământ inima-i aprinsă ca o lumânare răspândesc în lume pace pe pământ sfinți mă sfătuiesc și-mi sunt alinare. ninsoarea iertării cade peste casă în straie noi

lumina-i ca icoana la care mă închin crini albi și roz brodez pe trena ei cu credință mare mă separ de chin și inventez rugăciuni ca temei. purific iubirea pentru Iisus Hristos îmi limpezesc

frunză verde flori de liliac multe trebuie în lume să mai fac să desțelenesc pământul de scaieți să mai dau o raită pe la poeți. să dau foc la bezne ca să ardă întunericul din mine să se

mi-a fost dor de zgomotul din stradă și să văd oameni cu zâmbete pe chip pot acum să-i fac timpului serenadă la însingurare să-i găsesc tertip. mi-a fost dor de-o plimbare în parc să admir pe

mi-e dor de serenada florilor de Mai de beția dansului cu veseli fluturi de emoții povestite în dulcele grai scăldate în roua de la răsărituri. după băi în mare mereu tânjesc să îngrop

fac slalom printre taine și dileme dar mă sincronizez cu astrele în horoscop ocolind cu grijă pericole probleme să-mi cânte inima în stetoscop. azi știu că numai versul mă afirmă este norocul

potolesc setea cu suc de clementine deschid zenitul să mă conectez cu lumini stelare diamantine gânduri sentimentale pe cer proiectez. se aprind atomii în spațiul eteric lumina îmbracă planeta

primăvara m-a vrăjit cu a florilor nadă greieri sub balcon îmi fac o serenadă magnolii înflorite împrăștie miresme lumini solare primenesc catapetesme. fluturi somnoroși se zbat să iasă din

în carul alegoric plămădesc viziuni, în urma mea e caruselul amintirilor, nu vreau asupra lumii să fac presiuni, ci s-o dezleg de lanțul uneltirilor. cu săgeți de lumină suflete săgetez, ele nu

fac drum prin întuneric lumini să descopăr goliciunea metafizică să mi-o acopăr fascinații învăluitoare culeg de la stele conștiința lucrează broderii, dantele. dialectici îngerești picură din

întoarce-Te în lume Iisus Hristos e nevoie de Tine de puterea Ta vie să curmi suferințe din carne și os să te bucuri de faimă și de măreție. să îmi ierți păcatul, să îmi spui să umblu pe

des împrumut idei de la înțelepți umplând golul din mine cu splendoare plantând vise să ajungă ca stejarii drepți flămândă și de ploaie și de soare. fericirea e o oază în deșertul

șoapte de iubire îmi pătrund în ureche cerul mă ninge cu petale de lumină noi am fost sortiți să fim o pereche fericirea noastră e polen din stamină. ești curcubeul vesel după ploaia din

beau și acest pahar cu amărăciune lumea mea e zguduită din rărunchi îl invoc pe Hristos cu o rugăciune punându-i la picioare lalele un mănunchi. doar el are puteri mântuitoare printr-o minune

savurez cafeaua în salonul cuvântului rotocoale de fum scot pe fereastră gânduri negre las în seama vântului să le împrăștie în zarea albastră. sunt la cenaclu cu poeți de seamă sufletul meu