FLOARE PETROV

litere se-adună la horă pe fila albă condeiul se adapă cu picuri de cerneală emoții motivate de fericirea dalbă cuvântul se-nveșmântă în haină de gală. din iubiri mirene se naște un poem în

puterea poeziei mă imobilizează cred că las în urmă lumina ei blândă cred în versul meu împletit cu rază destramă beznele ce stau la pândă. sentimente în versuri sunt mândre izvoare anii mi-au

natura se pregătește de o lungă odihnă toamna se scutură de resturi de mirări melancolia galbenă se extinde în tihnă între văi și dealuri între munți și mări. se-nsămânțează câmpuri cu gânduri

primesc de la lumină doza de bucurie plutesc pe cântec, pe aripi de dor mai pun o speranță pe salba aurie gânduri pângărite limpezesc la izvor. savurez o ciocolată cu lapte și alune să

poemele iubirii schimbă al vieții curs sursă de aleanuri de zi și de noapte și stele mirate țin un discurs cum se transformă emoții în fapte. poemele iubirii sunt ca merele coapte râvnite de

retrăiesc amintiri cu arome de mure printre stejarii care mi-au dat curaj și sens îmi este dor de-o aventură în pădure să privesc la izvor un spectacol intens. să aud stejarii cum îmi

stele strălucesc pe a lunii eșarfă în iarba rourată e concert de greieri simfonia nopții răsună pe arfă tu visătorule minuni iar cutreieri. versuri de iubire că fructele s-au copt într-o nouă

semințe de gânduri presar în câmpie cu rugăciunile înconjor pământul nu e o bagatelă nu e o utopie știu ce minuni poate face cuvântul. visele mele ajung sus la stele se umplu cu lumina

bate vântul frunzele în nuci și meri cad rând pe rând sunt obosite orașe neiubite sunt pline de șomeri case blocuri parcuri sunt ponosite. fluturii au dispărut de-o vreme în lacuri nuferii

avem și munți și mare și deltă aici la tot pasul vremea e omenoasă în galben jubilează toamna zveltă și nația devine tot mai cuvioasă. clopotele cheamă Duminică la slujbă miraculoasă întâlnire

trăiesc în simbioză cu magia terestră munți râuri codri îmi dau lecții de viață mistere am strâns din pictură rupestră zâmbete solare să am mereu pe față. cuvintele îmi dau magistrală

nu am mască mă privesc în oglindă doruri năuce prin suflet colindă îmi plâng iubitul pe a nopții tindă nu aș vrea tristețea să se extindă. bezna vorace stă iar la pândă ca să-mi înghită

am o foame încordată de viziuni divine un tremur extatic cu pure voluptăți frământ luminile să crească o pâine să mă înfrupt din ea în multe dăți. dragostea mea-i avidă de substanță de

exploatez la maxim destinul meu mă inspiră toate formele de viață la univers poetic mă concentrez mereu luceferi de visare sunt pură povață. sunt o romantică la polul extrem descriu iubirile

am învățat în viață din fiece greșeală și-am convertit timpul la sacră credință speranța-n Dumnezeu niciodată nu-nșeală asupra deznădejdii să am biruință. credința e filonul de viață

mottoul zilei este viața să o iubesc cu cerul cu pământul cu lumea asta mare cumpăr totul sub soare, nu mă tocmesc libertatea, nemurirea nu sunt de vânzare. cumpăr și credința pe câțiva

noaptea mea se stinge în romantici zori lumina dragostei mă mângâie pe față la fereastra toamnei mai freamătă flori crizanteme albe murmură a viață. știu să despletesc cu sufletul lumina raze

uneori lumina vine de la frigider îmi așează bucuria într-o farfurie la lucrurile simple mai pot să sper când cerul tună iarăși plin de furie. ploaia angelică bate tandru în geam în seva ei