FLOARE PETROV

învăț să mă sincronizez în horoscop cu prietenii mei cu soarele iubirii strâng armonii în mine cu un scop să estetizez efectele vorbirii. nu îmi pasă că Mercur e retrograd și dă pe spate visul

nu iau nimic din ce nu e al meu primesc iubiri necondiționate de la Cristos și de la Dumnezeu ardori mistuitoare fărâmă păcate. iubesc apoteotic versul sacru nu distrug nimic din ce e

cuprind universul cu simțul pragmatic originile sufletului sunt în Calea Lactee chiar dacă uneori îmi pare enigmatic reverberează în glande ca o melopee. avatarul meu este o stea albastră îmi

tu în chip de Iliada eu în chip de Odisee am împărțit o soartă și am fost fericiți visurile ne-au purtat pe stelare trasee anii căsniciei n-au fost zădărniciți. cu fapte alese ne-am creat un

exploatez conștiința la maxim convertesc mijloace în credință aduc traanscendența în forul intim energii sacre coboară în ființă. destinul meu se întărește mult și aflu prin iubiri

în mijlocul naturii nimic nu e fals sublim toate făpturile se armonizează fluturii dansează cu florile vals lumini îngerești pe ceruri veghează. mierle cântă mai frumos ca niciodată cireșii și

eu îngroș lumea nebunilor frumoși, iubirea ca fluturii zburdă pe coclauri, îmi extrag energia din Carpații faimoși, ca un centaur mă lupt cu balauri. m-au fermecat suave acorduri de harpă, lirismul

mă-nvârt mereu în planetar carusel când este toamnă când este primăvară când vara mă formează suflet vesel să zburd cu fluturii iubirii pe afară. trec și prin iarnă ca natura tristă dezgolită

legile iubirii doar inima le știe și primește cu sfințenie divinitatea pulsează-n întelegere și armonie transferând în suflet iubiri serenitatea. doar inima știe ritmul și cadența dragostei de

lansez spre cer un vis ca pe-o rachetă în slava lui vreau să scap de coșmare să stau la povești cu steaua mea cochetă pentru lumini serafice am mereu chemare. nopțile albastre provoacă o

de la bunici am moștenit meteahna înțeleaptă de a sta de veghe în lanul de porumb, zornaiau sperietori de ciori cu mâna dreaptă cu stânga frângeau pirul -plătind cu inimi birul strâmb. stau

armoniile nopții sunt dans în lumină senzații grandioase cu stele pe tâmple patos de viziuni vibrează-n albumină nostalgii ordonate ca lucrurile simple. ritmurile vieții sunt săruturi de

am învățat din greșeli și am luat din viață tot ce a fost mai frumos am cumulat lumini și am evoluat să am sufletul demn de Isus Hristos. în clipele de mare detașare am visat cu reflexii

cu gândurile mele umplu o scenă eu sunt și regizor și scenograf pasiunea zilei ștearsă de praf o țin departe de viața obscenă. dansez un tango în rochia cu trenă petale de flori presar pe

avântul grațios exclude tristețea din viață melancolia subtilă și eterică alunecă pe pantă nu îmi las iubirea să se destrame-n ceață reflexe afective cresc în viziunea ondulantă. cu muzica

lumea e suferindă sub zeii tirani flăcări stârnite mistuiesc păduri copii apelor flămânzi cormorani deplâng bugetul risipit pe borduri. se luptă cu probleme generații în blugi mirările lor

ultima destinație va fi între stele nouă vămi voi trece până acolo până atunci îngrop fantasme grele și gânduri negre ce-l rănesc pe Apollo. până atunci ca o flacără ard luminând întunericul

fac slalom printre cercuri de foc gânduri aleargă prin lume ca vântul invoc de la soare puțin noroc să ridic pe raze glasul și cuvântul. fac acrobație pe sârmă ghimpată iubirea de lume e

trec orele prin mine prin ceasul biologic îmi ascult inima cântând o romanță își ordonează pulsul cu ritmul astrologic zămislind iubirea ca pe-o dulce substanță. sufletul înflăcărat de a lumii

ascultă-mi Doamne rugăciunile ardente și schimbă dacă poți soarta la români tristețea sărăcia sunt patimi evidente și țara este plină de stăpâni păgâni. suspină Carpații la izvoare de dor nu

pe un colț de rai mi-am creat habitaclu am toate ferestrele deschise spre cer noaptea cu stelele particip la cenaclu gânduri întunecate în lumini albe pier. regret că lumea suferă în

prietenii mei codri zilnic mă învață să las lumina să curgă în rărunchi freamătul lor îl simt ca pe-o povață să am optimismul vertical ca un trunchi. arborii mă învață furtuni să înfrunt cu