FLOARE PETROV

întâmpin Lumina sacru musafir îmi dă entuziasmul fără echivoc sufletul captează reflexe de safir la o cafea cu mire pe Soare-l invoc. când melancolia îmi produce stresori mă cuibăresc în palma

scotocesc în sacul cu iluzii după o viziune genială poleită dau peste regrete și confuzii și de o canțonetă învechită. se așterne bruma peste concluzii vremea este rece și mult

mă scufund în mine ca într-un ocean meditând adânc la vremea în schimbare mă pregătesc să întru în noul an și-aș vrea să dispară mințile barbare. îngrop dezamăgirea sub un mărgean îmi fac

freamătă lumini în universul meu destinul meu este o poveste sublimă presupune doar lucidități cu Dumnezeu exponatele iubirii pulsează în inimă. gânduri se desfată în baie de raze cu

în norii albi se plămădește ploaia în timp ce iubirea se naște din vis lumini stelare-mi vizitează odaia, sufletul treaz are geamul deschis. luceferi mângâie cu mâini diafane noaptea-i feerie

astăzi mă simt un cercetaș cutezător vreau să descopăr al vieții miraj prin orizont mă poartă un dor arzător iubirea de lumină o port în bagaj. descopăr chimia zâmbetului nostalgic pe chipul

visul din miezul zilei o minune albastră trăit cu ochi deschiși care privesc spre cer mănunchi de raze îmi bate la fereastră muzici îngerești mă ajută să sper. universul meu răsună ca o

? ce pot să fac pe lângă furăcilă tot mai oacheș, ridic pe umeri nostalgii din opere portocalii, mucegaiuri din bolnave spitale grăiesc aproape galeș transparențe ce răsfrâng vagi sclipiri din

am fremătat din greu ca un copac și mi-am întins rădăcinile-n glie am vărsat și lacrimi pe versul opac mi-am tatuat pe cord cântul de ciocârlie. am învățat ce-i teama cu viermi sub scoarță cu

trec prin noapte singură pe drum iluzii și regrete sunt făcute scrum vreau să câștig cu viața un pariu până la moarte să rămân candriu. vântul îmi împrăștie fumul de țigară eu aștept un vis

povara bătrâneții o duc pe umeri inima obosește trăind în zbucium o lume nebună îmi revarsă temeri pe valea speranței plânge un bucium. bucuria mea este mândra poezie mă ascund în slovă când

te-ai luptat iubite cu putere de zimbru cu zei nesimțitori și ignoranți lider de succes mereu în echilibru Hristos să te înalțe între atlanți. iubitul meu rău mă mistuie dorul de optimismul

soarele meu farmec și strălucire în viața mea ai produs iubire acum doar în ceruri ai să luminezi în chip de înger ai să mă veghezi. nu știu să trăiesc fără iubirea ta anii împreună nu îi voi

sunt fericită când sunt activă mintea funcționează ca un robinet curg slovele la rând fără eschivă și cu umbra mea joc tabinet. dacă aș picta viața precum Monet chiar și literele ar fi

privesc cu admirație Luna de pe cer îmi veghează visele să se împlinească prin lumina-i prețioasă e al nopții giuvaer o eternitate o să strălucească. la povești cu Luna dispare monotonia stele

gândul străbate cerul ca un Concord flămând de lumină de iubirea solară îmi închipui cumva să bat un record cu poezia inimii ternă particulară. bifez o bucurie în calendarul vieții vreau să o

grădini stelare, petale moi, ritmuri, armonii, culori, dragoste împărțită la doi noian de vise alergând spre zori. iubite lumea e a noastră, senzualitatea crește în înalt cum arborii în zarea

din când în când luminile festive, deziderat complex ca un miraj necântărit. El vrea să fie Pegas cu aur în potcoave Ea vrea ca Afroditha un zeu pentru iubit. nici un atribut mai potrivit cu

cresc nuferi galbeni pe lacul verde cerul albastru se oglindește-n noi noaptea cosmarelor în lumină se pierde în zori beau rouă dulce din caprifoi. romantismul roz în mine se dezvoltă am