FLOARE PETROV

a mai răsărit un Luceafăr pe cer să lumineze nopți sihastre de poeți acolo nu sunt mărăcini și nici scaieți acolo strălucirile nu suferă nu pier. e nevoie de tine Luceafăr sfânt mai ninge-ți

omenirea suferă cu gravă maladie umple cimitire moartea rapace mare încercare mare tragedie e războiul mut pe timp de pace. doar dragostea de neam ne ține uniți și primăvara ne întâmpină cu

florile sunt iubiri ce nu dorm niciodată expiră parfum vântul îl răspândește și eu sunt floarea soarelui intimidată de câmpul de lumină ce în suflet sporește. m-aș cuibări în cupa unui

am făcut din poezie o virtute mă închin la cuvânt ca la icoană toate fanteziile sunt pe muchii bătute dar bucuriile trec prin mine în goană. mă consolez cu o beție de cuvinte când ochii minții

ascunde-mă iubite între gânduri secrete unde nu-s pericole și nici capcane iubește-mă mult cu gesturi concrete și nu mă certa când fac șicane. strânge-mă puternic în brațele tale să mai simt o

începe iar școala e timp de educație istoria se odihnește în manuale lecții despre viață cu semnificație sunt îndemnuri pentru zile actuale. eu învăț din greșeli și din patimi dar totuși sunt

școala creștină formează Criști și deschide drumuri către lumină sfinții ne învață să nu fim triști să avem precum cerul o față senină. grădinile raiului împrăștie miresme mâini angelice ne

am setea ascuțită ca o lamă și parcă-mi taie inima în două uneori în piept simt și o teamă c-ai să mă lași cu ochii plini de rouă. trăiesc cu tine un miracol -iubirea simțire liberă ca o

înlăuntrul meu ard ca o magmă binele lumii e dorința primară prefac în lumină fiecare sintagmă condeiul bea cerneală din călimară. eu știu ce vreau să ne aducă viitorul pace armonie fericire

un sentiment acut nu îmi dă pace și nu știu lumea de ce se înrăiește? de ce moartea este tot mai vorace? și de ce visul în beznă pălește? de ce și Dumnezeu a obosit? să modeleze îngerul

optimismul meu se scurge-n albumină îmi colorez speranța că vii acasă nu am să dezvolt spaime de hermină ard de dor ca flacăra focoasă. freamăt ca struna pe corzi de vioară ce mult aș vrea

ca un satelit teran emit semnale Lui Dumnezeu să se îndure de români liniștea și bunăstarea sunt trecute în anale dar parcă toți românii slujesc la stăpâni. în oceanul speranței arunc un

împart în lume emoții gânduri gratuit sunt binecuvântată cu poezia inimii destinul meu Hristos l-a mântuit cu păcate deznădejdi regrete mii. când mă cuprinde teama versul mi-e alean mă poartă

curg în Ucraina râuri de lacrimi și sânge de-o parte exodul cu resturi de viață-n valize de alta curajul și eroismul care va învinge măcelul de oameni năpăstuiți de crize. oprește Doamne

zâmbesc sub soare lalele și narcise fluturii amorezați le iau la dans primăvara aduce obiective precise nici o lucrare n-am s-o țin în balans. frământ coca luminii pentru sfânta pască în casă

mă încearcă o niliniște plăcută ascult sonata lunii în surdină mi se dezvăluie o taină revolută mistere ciudate din a mea grădină. liliacul a-nflorit a doua oară și trandafirii nu s-au

viața-i freamăt continuu gata cu joaca probleme o grămadă am de rezolvat la răsărit când vântul bate toaca pornesc pe drumul cel mai adecvat. las urme ideatice pe poteci inedite sacul cu

o Soare, ești întotdeauna acolo pe cerul albastru și plin de minuni ești zeitatea supremă Apollo te pogori să dansezi în grădini. te plimbi prin munți și văi sublime prin lunci și poiene cu

toți oamenii se nasc cu o zestre ancestrală bazată pe valori existențiale. din nefericire este risipită în pustietatea psihologica, cheltuită mult înainte de sfârșitul vieții pe zădărnicii, pe

drumul prin întuneric mă duce la stele la lumina magică pentru final de viață transfigurează toate sentimentele mele să cred în duhul sfânt în sacra povață. cu iubirea am învins dialectica