FLOARE PETROV

să nu mă întrebi de ce visez albastru să nu mă-ntrebi de ce mie dor de stele stingheră rătăcesc la poarta unui castru împletind cu spice gândurile mele. desenez pe țărână o inimă mare strecor

speranța mă transpune în stări de vibrații descoperind cu ea căi de purificare fac salturi de voință cu zeci de admirații mă pregătesc mereu pentru marea schimbare. am ridicat altarul pe

picur slove mândre și desferecate din condeiul meu cu peniță de aur slendorile vieții strânse-ntr-un tezaur transcend timpul cu zile fermecate. n-am teamă de moarte de al beznei balaur nu-mi

iubirea și versul sunt comoara mea se varsă din mine ca apa din cișmea nimic nu mă oprește să fiu poet natura mă inspiră cu farmecul concret. învăț de la păsări zborul prin văzduh îngeri mă

nu sunt bună la invenții sau afaceri rezonez cu poezia transform în artă versul mă uimește cu putere vremea marilor prefaceri lumea mea-i debusolată și amplifică eresul. rugile mele se

melancolia roșie mă ține legată de trecutul meu cumva echilibrat plină de iubire m-am simțit bogată pe romantismul magic m-am cambrat. luna mă inspiră cu lumina-i mândră să fac din cuvinte

cât ai fost iubite prezent în viața mea inima mi-a cântat zilnic că o vioara fericirile au curs ca apa din cișmea îndrăgostită mereu ca întâia oară. povestea noastră are tragic sfârșit inima

deschid fereastra și fumez mă învăluie noaptea albastră sfere cu luceferi prospectez bolta cerului este măiastră. mă învârt cu caruselul planetar meditând la vaste clarități lumea toată este

pătrund adânc în tainele filocaliei dar ce multă lumină se află în oameni dă versatil contur și grație melancoliei în trup e un atom care bea flucșii lumeni. dar ce multă dragoste se află în

muzica mă ține-n ritm de frenezie generală purific în vibrații stările de tristețe se umplu toate golurile de plictiseală vidul se convertețte la plenitudini mărețe. pasiunea muzicală crează

mă învăluie-n noapte broderii de stele iar mă ține trează strălucirea lor jocul de lumini trece prin perdele se așează în suflet revelator fior. aștept să se întoarcă visul frumos pe aripi să

de-ai putea tu să vorbești inimă câte doruri ardente ai strâns câte zâmbete au urmat după plâns câte frământări au ars cu patimă. de-ai putea să povestești inimă cât ai iubit și cât ai fost

ninge cu petale albe din pruni timpurii poiana cu narcise se -nvârte după soare iarba rourată scaldă zori de bucurii lanuri de speranțe încolțesc pe ogoare. armoniile gliei glăsuiesc prin

simți mirosul marii pe aripi de briză? valuri jucăușe aduc povești din larg acolo vietățile nu știu ce e o criză vântul fluieră vesel sus pe catarg. soarele se răcorește în valurile

stau cu îngerii de veghe în al nopții turn împletesc rugăciuni cu străluciri de stele ascund temeri în inelul lui Saturn implorându-l să scape lumea de sechele. în magnetismul lunii virușii să

respir meditez la o speranța nouă că-mi vei veni în vis în pași de dans pe petale de raze scăldate în rouă cu iubire în inimă fremătând în balans. iubirea noastră n-am s-o dau uitării a fost

mi-e dor de tine iubite și un tango să simt din nou că viața-i o minune să împărțim zilnic gânduri la indigo noi mai aveam atâtea a ne spune ! să știi iubite că te iubesc nespus în gest de