FLOARE PETROV

mai bifez o bucurie în al toamnei calendar, și în fiecare zâmbet descopăr un poem, da, da, lumina zilnică este cerescul dar, nu mai am de o vreme motive să mă tem. înțelepciunea învelită în

scot cămașa de lumină din al verii cufăr ca să învesmânt cu ea speranța nudă emoții înconjoară un galben nufăr când slova febrilă mă supune la trudă. mă înspăimântă iar arșița crudă în mine și

îi trimit Lui Dumnezeu pe sunet o misivă să aibă îndurare pentru bărbatul meu durerea lui ca a mea e masivă anul despărțirii atârnă greu. n-am putut evita a morții ofensivă nu m-a ajutat nici

vreau în visul princiar să dansez menuet cu perechea mea de suflet drăgăstoasă să uit cumva că timpul este desuet că singurătatea puternic mă apasă. m-aș ascunde acum în scoica iubirii în

îmi este credința o bornă de hotar care-mi indică drumul spre mântuire chiar și emoțiile par licăriri de cleștar zilnic cuprind timpul prin învăluire. la școala vieții pe sfinți îi

cântecul și versul destramă monotonia emoții puternice cresc în sufletul meu în casă se resimte migăloasă armonia cu dragostea primită de la Dumnezeu. cocori și fluturi imprimați pe

pandemia pune pe mine presiune mă culc în plâns mă trezesc în plâns timpul mi-a produs mare aversiune suspine și temeri în suflet am strâns. calitatea vieții a scăzut mult gândesc revenirea la

consum esența vieții cu foame excesivă răsfir înțelepciune pe câmpul arat nu sunt vedetă n-am aere de divă dar cerul din suflet nu este înnorat. las în urma mea romantice versuri surse din

nu fac afaceri cu apa cu glia cu lemnul dar focul sacru îmi circulă prin vene și versul mi-e lumina și îndemnul litere de aur completează catrene. melancolii dizolvă în suflet

nu sunt vedetă nu sunt actriță dar poezia m-a făcut celebră acum trăiesc o toamnă pestriță întârzii cât se poate clipa funebră. nu mai vreau nimic decât sănătate și să înalț mii de versuri pe

să nu te stingi tu soarele meu fii puternic boala să o învingi chiar dacă moartea te ține în chingi îți insuflă viață Bunul Dumnezeu. visează-mă iubite cât de mult te iubesc și cât îmi e de

străbat cu bucurie pădurea de dor plină de speranță și de nerăbdare am noi proiecte pentru viitor zile de relaxare în calendare. îmi limpezesc gândul în magic izvor zburd ca un fluture printre

beau lumină ca pe-o dulce licoare trăiesc cu noaptea o beatitudine sudorile frunții dispar în răcoare contemplu iar stele cu atitudine. lumina astrelor primesc în dar într-un colț de suflet

sunt zile de foc soarele se prăvale peste castru peste deal peste vale se topește asfaltul și țigla de pe case și sunt prea departe ploile de mătase. aerul sufocă aspru sec irespirabil arbori

îmi revin în minte versuri de Luceafăr se trezesc în mine fine sentimente sunt om fericit cu spiritul teafăr adun într-o salbă astfel de momente. mă simt în putere chiar dacă mai sufăr lupt

îngerii colindă din casă în casă din cerul bucuriei ninsorile cad bucate savuroase ne îmbie la masă lumini strălucesc în miresme de brad. s-a născut în iesle pruncul sfânt să aducă pacea pe

scenarii vesele scenarii triste fiecare om are ceva de spus invazii de bacterii anarhiste vise și speranțe au răpus. am și eu un rol să împart bucurie pentru sărmanii la cumpăna vremii cu

ninge cu minuni în noaptea de Crăciun eu îi colind cu gândul pe părinții plecați dragostea cerească mă face mai bun agonisind lumina aștrilor fermecați. născut mântuitorul aduce

Septembrie s-a reîntors de parcă ar vrea să mă ducă spre undeva pe un câmp, pe un lac într-o barcă într-un semn atârnând de o stea. e-un început de toamnă în toate sub soarele ce freamătă