FLOARE PETROV

Privind istoria Daciei pina in zilele noastre este o succesiune de sacrificii si sacrificati, martiri, eroi, iobagi, sclavi, sarmani, infometati. uriasa punte a suferintelor oglindeste istoria

codrii au paltoane argintate pe dealuri se formează derdeluș năzdrăvani copii se-ntrec la săniuș fumuri de iarnă plutesc peste sate. păstrăvi zburdă repede prin râu izvoare susură un cântec de

trăiască moda, mai nou se-apleacă milostivă spre lumea celor mulți cu pantalonii rupți. nu mai e nevoie de peticire ori de asortare, dacă se rupe viața de la coate ori de la tur, doar

suntem condamnați să ducem fiecare pe umeri, arheologi ce știu săpa în suflet impecabil, mirați de prea multa lumina ciudată ce - și avortează diminețile în palme... vom fi iubiți, vom fi

Mama planetă trăiește o lungă suferință când este caniculă când sunt inundații prea mulți oameni mizeri și fără credință lasă în urmă doar gunoaie în spații. incendii devastatoare se întind pe

uzine de arme încontinuu duduie ce minte infectă mai vrea un război? ce dezastre cumplite planeta o zguduie? cine poate ști ce se-ntâmplă cu noi? cine schimbă stejarii în pădure de

pășesc înainte până la capătul lumii pe spirale de vise cântece și doruri am la stânga îngerii la dreapta heruvimii am multe fantezii angrenate-n zboruri. sunt un fel de lumină în coadă de

chiar dacă vise-mi mor pe-al beznei eșafod Tu mă gândești Părinte la tine pe genunchi. umila rugăciune e-a minții veșnic rod seva credinței sacre se preumblă prin trunchi. chiar dacă suferința

mi-au crescut în suflet muguri de speranță se hrănesc cu iubire cu vis din astral înălțați spre azur nu știu de discrepanță sorb seva luminii pe arbori de cristal. privesc numai spre soare cu

bună seara stea frumoasă tu ești foarte luminoasă, mă veghezi, imi dai lumină îmi faci noaptea mai senină. îmi transmiți și multe vise fericirile promise, îmi oferi și bucurii cu iubirile

am lăsat în urmă clepsidre sparte secunde nisipoase s-au scurs în infinit mirosul nefiresc de frunze moarte îmi aduce-aminte de tristul sfârșit. destinul vieții cu miros de carte alunecă prin

fericirea inimii este poezie de foc arde în flăcări regrete și decepții stoarce din soare dramul de noroc transpune în slove frumoase percepții. emoție născută din cântec și joc împletită cu

se schimbă drastic clima pe la noi iarna fură două luni din toamnă privighetorile sunt triste în zăvoi codri și-au pierdut mândra coroană. vântul nebun îngenunchiază arbori îi frânge pe cei

dacă aș putea iubite să dau timpul înapoi în vremea când moartea era doar o părere doar fericiri sublime am împărți la doi să nu știm de griji tristețe și durere. și dacă aș putea să te

dacă nu ar fi iubire zilele ar fi pustii aș trăi din amintire singură printre cei vii. dacă n-ar fi poezia ce m-ar putea relaxa? ar dispărea fantezia pe plictiseli m-aș axa. dacă muzică