FLOARE PETROV

luna varsă-n mine lacrimi de chilimbar cad stelele rănite una câte una a început în est războiul barbar sufăr mă frământ nu îmi e totuna. stau de veghe pe o bornă de hotar cu rugăciuni sub

au tăiat copacii i-au lăsat chilugi n-au lăsat nici un pic de coroană nu credeam că există "chirurgi" să-i schilodească până la tulpină. e trist orizontul cu arbori tăiați ziua plânge cu

nu vânez extravaganța ca milionarii pun la acțiune romantice scenarii nu râvnesc la lux și opulență ridic sentimente până la excelență. cu multă răbdare cu mare vigilență întâmpin viitorul cu

cearcăne și riduri acopăr cu pudră din profunzime scot emoții poleite să le transfer în stepă și tundră, să însenineze suflete cernite. răspândesc aspecte din Planul divin, viziuni despre o lume mai

cu voluptatea pătimirii trăiesc bătrânețea amestec straniu de sublim de fantomal am strâns din viață eleganța, finețea din valuri negre am ieșit mereu la mal. convertesc timpul în resorturi

lui Nichita Stănescu lui Traian T. Coșovei mă entuziasmez în lumea bravilor poeți sunt creatori de litere unite în cuvânt vorbele lor răsună trec și prin pereți ca să se întâlnească pe aripi

pe strune de cobză transcend în delir mă ondulez pe romanța dorurilor mele am băut în zori rouă de trandafir în noaptea nebună am dănțuit cu iele. tristețea bătrâneții pe câmp o răsfir să ardă

toamna s-a strecurat sub tâmplele mele cu damigeana plină de vin euforic lumina duioasă trece prin perdele pe masa de scris e un poem retoric. recolta de prune s-a transformat în țuică în

s-a întors nebună Crăiasa Zăpezii cu lapoviță și ninsori în traistă mugurii tremură ca sfioasele frezii cireșii în floare sunt loviți de năpastă. gerul pune stăpânire pe copaci și străzile se

universul magic mă umple cu vise să le transform în versuri permise emoțiile-mi par fântâni arteziene țâșnind din adâncuri bucurând Sânziene. zborul spre stele e avânt melodios îmbrăcată-n

înlătur cu gândul norii de pe cer să împletesc cu raze dorurile mele să așez în lumină visul efemer să simt magia intrându-mi sub piele. magicul romantism m-a făcut poetesă și simt că timpul e

nu rănesc pe nimeni cu tăișul cuvântului nu disper și nu vreau răul vreunui om praful de regrete îl pun în calea vântului implementând iubire în fiece atom. nu uneltesc și nu fac aroganțe cu

îți veghez iubite somnul de veci cu rugăciuni primenite cu mir nu ai să mai simți iernile reci dar nu voi înceta să te admir. ai fost norocul meu principiar prințul meu cu vise mărețe te

gândul mă poartă în trăsura cu muze mai scriu un vers pe-o aripă de flutur vântul cântă o romanță pe frunze și mă îndeamnă de necaz să mă scutur. Ardealul meu tărâm drag fermecat m-a format

nu vreau iubite bogații averi mi-ar fi de-ajuns iubirea de ieri noapte de noapte în brațe să mă ții să extragem fericirea din peripeții. de-am fi avut iubite un alt final să nu te pierd din

nu mai ești iubite să mă învelești cu mângâierea tandră cu magică iubire acum știu că printre stele hoinărești eliberat definitiv de-a morții înrobire. nopțile sunt tot mai lungi și reci cad