FLOARE PETROV

mă-nvelesc cu lumina din noaptea albastră un univers de stele în taină râvnesc când zorii zilei îmi bat la fereastră sunt fericită că mai pot să iubesc. pe scara succesului am urcat

poezia mă leagă de oameni de suflet mă leagă de natura cu păsări cântând sentimentul pur prinde aripi de sunet lumini îngerești se strecoară în gând. e toamnă îmbrăcată în galbenă ie sub pașii

exist prin iubire sursă de înălțare elenul sufletul pur cerul mi-l oferă cunoașterea extind prin învățare a tot ce este sacru în emisferă. adâncimea dragostei mi-o dă cuvântul și muzica

dansul ielelor răsună în noapte doar cucuveaua le înțelege moftul e vremea schimbării a trecerii la fapte sufletul meu să își aleagă softul. eu nu risipesc iubirea de viață și nu tratez lumea

iubite ai legat cu sfinții sacră frăție în lumea de dincolo să îți fie alean în suflet ai iubire nobilă bogăție certă mărturie că n-ai trăit în van. ai trăit cu mine fericiri meritorii ai dus

vreau lumina să îmi fie sfântă călăuză să mă ajute capcane să ocolesc să mă lămurească dacă sunt confuză furii și răbufniri să potolesc. n-am ce să fac am și zile rele când tristețea este

tristețea s-a extins în oase și osânză nu știu cum să mai scap de ea muscă din mine ca dintr-o brânză s-a dus pe apa sâmbetei fericirea mea. dorul mă arde ca focul nemilos în inimă suspinele

adun în mine timp și lumi respect divinele porunci și când mă umplu de lacrimi precum izvoarele în lunci. adun în mine filozofi și poeți le sărut lumina de pe tâmple conjug la soare

cerul îmi transferă un optimism solar toate gândurile să se însenineze îmi îngrop necazul într-un cerc polar mă visez prințesă în baluri vieneze. rapsodia inimii o îngână vântul scriu refrene

e toamnă blândă în sufletul meu cu speranțe dulci mângâietoare ciorchini de struguri copți din soare sunt visele mele dobândite cu greu fascinații învăluitoare culeg de la stele tentații roz

maestrului Emil Cioran. ? despre azi ce-aș mai putea să scriu, cartea amăgirilor lui și a lumii e plină, aș fi vrut să-i ridic fericirii virtuală columnă pentru amărâții acestui pământ- ignorat

timpul e pentru mine aprig toreador sunt taur în coridă pentru viață lupt îmi înfige în spate sulițe de dor geamătul meu nu este întrerupt. sub clar de lună sau în furtună aștept îndurare de

sufletul universului e atât de frumos pătrund în el ca în a doua casă stele mă mângâie tandru grațios să rătăcesc prin bezne nu mă lasă. universul este o operă sfântă divinitatea mi-a dat

e toamnă în gânduri e toamnă în cuvânt emoții ruginii dau ultimul spectacol dansul prăbușirii sub rafale de vânt în fața morții nu-i nici un obstacol. dar oamenii petrec adunați în

iubirea noastră să n-o lași să moară chiar dacă ai apus soarele meu amintiri cu noi scumpă comoară să o păstrezi iubite mereu. doruri înaripate zboară printre regrete un ocean de frământări e

când luceferii își varsă strălucirea în cuvânt literele ca o ploaie lină se scurg din condei norii gândurilor sunt dispersați de vânt atunci armonii serafice răsar între idei. surprizele

codrul de vis cu glas de tenor îmi spune rapsodia să-i ascult să alung de viață orice nor să admir soarele să exult. în fața luminii fac o plecăciune e sanctuarul ideilor mărețe așez

mă topesc treptat ca un fiord focul din mine nu-l mai pot stinge m-aș ascunde de el la Polul Nord sperând că răul îl pot învinge. o ploaie sfântă cerșesc acum la poarta cerului

de-o vreme blestemată ca lumânarea ard sufletul meu este pe jumătate stins am rămas povestea prea tristului bard ecoul ei răsună departe-n necuprins. nu credeam timpul să-mi fie inamic să mă

se menține vie flacăra pasiunii noaptea ne găsește îmbrățișați romantismul crește în lumina lunii vise energizează timpii minunați. iubirea noastră se extinde la stele soțul meu este mereu