FLOARE PETROV

poemele mele sunt podoabe de suflet le împart cu lumea cu inima deschisă viața m-a surprins cu minuni prin umblet cu reflecții luminate din datina nescrisă. secunde de iubire brodate cu

sunt floare de codru înspicată-n patru lacrimile mele se transformă-n rouă fluturi mă răsfață în scene de teatru luceferi mă sărută pe la ora două. am pus la tristețe lacăt și zăvor și

tapetează odaia lumina din lustră în vaza plutesc petale de nufăr în suflet rezonează iubirea ilustră rugăciunea serii nu mă lasă să sufăr. îngerii de veghe se roagă pentru mine în timp ce

îmi scriu iubirea pe aripi de fluturi mi-am desțelenit fericirea de ciuturi mă pierd în valuri de amintiri tandre duc la împlinire sofisticate meandre. vrăjită de viață ca de un vis

primăvara mi-a adus darul de nerefuzat împăcarea cu soarta mult încercată pe undele iubirii Hristos mi-a difuzat speranța de viață dulce fermecată. când vine primăvara sufletul renaște muguri

las în seama cerului stările negative mă concentrez către realizări în poezie cu Dumnezeu în suflet am mari perspective să elimin deznădejdile cu frenezie. în substratul psihic izvorăsc

primăvara este simfonie solară cu extazuri ample și absolute răsfață naturile cu armonia clară îmbrățișează lumea cu orele plăcute. primăvara este strălucire-n adâncuri amestec de sublim de

picură dragostea din cerul albastru ca ploaia fericirii semn de seninătate cu visul meu de dor cuprind un astru care nu mă trădează nici nu are păcate. e târziu în noapte iar am insomnie trec

lutul patriei cântă în dulcele grai capătă sublime forme pe roata de olar oriunde îndrept ochii mă simt ca în rai lumini mă-mbrățișează cu freamăt solar. pe alei de vis întâlnesc

când nu o să mai scriu nici n-o să mai trăiesc nu o să mai visez o lume cu trăiri superbe dar azi pe file setoase litere se nuntesc în cununi de lumină se rotunjesc verbe. știu doar ca poezia

îngerii mei veghează pe un turn de bazalt descărcând în lume dragostea divină zămislesc speranțe dintr-un crez înalt nutrind puritatea căci n-au nici o vină. ei îmi aduc aleanuri pure

pe un tărâm exotic mă visez, acolo pe țărmul mării printre palmieri să-i fac o serenadă lui Appolo că mi-a însorit fericirea de ieri. să zburd ca delfinii în marea cristalină cu scoici în

rănile trecutului nu s-au cicatrizat dar ce bine că este cosmică iubire cu stelele nopții m-am armonizat încât luminile să-mi râdă în privire. uit să țin socoteala lucrurilor triste mă agăț de

e suferință și jale și moarte în jur eu neputincioasă nu pot să fac nimic decât să mă rog pe Hristos să-l conjur să distrugă grabnic virusul inamic. totul s-a bulversat și timpul e amar parcă

universul îmi oferă magice lecții de viață și mi-a dăruit mereu tot ce am avut nevoie soarele stelele luna să luminez mă învață și să răspândesc în lume emoții de bună voie. colțul meu de lume

fug de coșmar mă retrag în vis ca toți romanticii acestei lumi am speranțe mari sub cer deschis beată de primăvară de flori de salcâmi. mă împrimăvărez mi-e optimismul verde maschez cu culoare

credința în Hristos e ca o rampă de pe care mă lansez în univers speranța e aprinsă ca o lampă să-mi lumineze spiritul divers. sufletul îmi este plin de iubire și de recunoștință față de

fac o baie în cascada de lumină să scap de bezna aspră și cretină în mine dezolarea nu se mai termină vreau raze să-mi zâmbească în retină. primăvara elegantă în bluza de olandină sufletul îmi

e un timp în care când urc când cobor urcușul pe Golgota e lucru complicat și nu am aripi să le întind în zbor deasupra norilor cu simț aplicat. stresul mă răscolește ca o furtună singurătatea