FLOARE PETROV

am ca tot omul calități și defecte dar mă construiesc să fiu milostivă ca să împlinesc vise și proiecte mă mențin pe val cu mintea activă. trec prin dureri și tăioase suspine dar doruri mă

pentru lumina pură trebuie să lupt să ating nivelul de iluminare cântul de-ncurajare este întrerupt de geamăt de suspin de încordare. am escaladat un munte de probleme dar speranțele mi-au

mă-nvăluie superbe perdele de lumină când inima-mi acopăr cu liniște și pace în veghea lunii cu candoarea lină visez că iubesc că fac tot ce-mi place. săptămâna patimilor o trăiesc

am iertat ostilii care m-au îngenunchiat Dumnezeu și-a pus mâna pe creștetul meu mult deasupra urâciunilor m-a ridicat și m-a sprijinit atunci când mi-a fost greu. am urmat numai drumul de

vibrez, meditez și mă tem lumea e plină de dușmani invizibili suntem tributarii unui blestem și oamenii sunt tot mai imprevizibili. lumea întreagă e un front infernal cu victime care se ard în

din cunoaștere derivă adâncimea iubirii are baza fermă în romantismul pur pune în relații formele oglindirii, îndrăgostiții lumii de tot ce e în jur. cunoașterea pătrunde progresiv în

Doamne Părinte Ceresc ne înveți să fim buni creștini îi ierți pe cei care greșesc suntem fii Tăi carpatini. toate le ierți Doamne de sus cu blândețe măreață chiar și pe cei care s-au dus

de-o vreme lungă timpul e maniac mă aruncă în furtuna dorului neostoit dacă m-aș ascunde în vis de liliac mi-aș simți sufletul de lumină iubit. aș atinge cerul cu ramuri violete în roua

ocolesc lumea bârfitoare insinuantă îi ajung sufletului patimile mele chiar dacă tensiunea zilei e fluctuantă savurez momentele ca pe dulci caramele. vreau să am în viață doar viziuni

sunt trează întâmpin lumina de la răsărit cu arome de cafea lavandă și iasomie nu mă ceartă nu mă judecă dacă am greșit îmi răsfață sufletul și inima cu bonomie. iubesc în lumină mă hrănesc în

lupt cu stihia ca un taur cu toreadorul zilele mi le îndulcesc cu bomboane aș zbura spre soare precum condorul deasupra norilor să uit de canoane. îndur singurătatea ca o proscrisă este prea

simt mâini diafane, mâini care ard idei care pun stăpânire pe sânge prin suflet aleargă flămând leopard cu un brâu de flăcări mă încinge. ochi abstracți ochi zămisliți de minte pasiuni

fericirile mele le-am desprins din cărți stoluri de emoții s-au format poezii și-atâtea iubiri am găsit fără hărți sunt și azi copleșită de frenezii. cu tine iubite am cucerit timpul și-am

semințe de gânduri presar în câmpii cu rugăciunile înconjor pământul nu sunt bagatele nu sunt utopii știu ce minuni poate face cuvântul. visele mele ajung pînă la stele se umplu de lumina

anotimpuri vin și pleacă spre amurg porniri amoroase se disting în noapte felinare luminează străzile din burg glasul stelelor vibrează în șoapte. lacrimile iernii îngheață pe ramuri grădina

de-o vreme lumea mea e anxioasă trece dintr-o criză în altă criză viața-i acoperită de o ceață groasă să înceteze războiul e ultima miză. să tacă topoarele să fie pace-n codru privighetorile

sunt un figurant pe scena vieții îmi pun pe tavă sufletul romantic cu poezia inimii îmbrățișez poeții sunt un fel de lumină sub cerul semantic. scenarii optimiste ridic în slavă să bucur și pe

trăiesc în lumină ca în huzur îngerii mă poartă pe drum principal steaua mă inspiră cu vers de opal să-l montez pe-o rază și-n azur. acolo nu există îngrijorări acolo vibrează concert de

desfac firul vieții în patru în opt să multiplic gustul trăirilor sublime fericiri codrene ca murele s-au copt lumea-i romanțioasă știe să mă anime cu versurile calde pline de nostalgie în

de-aș mai fi în floarea vieții aș izola singurătatea într-un cânt nu aș mai simții povara ceții și-aș învăța să nu mă mai frământ. n-aș lăsa furtuna să-mi răvășească chipul lacrimi nu le-aș