FLOARE PETROV

o foame încordată cu exaltări și viziuni mă încearcă iar să nu mă simt înfrântă de boală de tristețe de negre minciuni de singurătatea urâtă și cruntă nu sunt confuză cu dorințele mele știu ce

refuz să-mi pun amarul într-o strofă prin tot ce fac contează romantismul se va sfârși curând această catastrofă și va răsări din ceață optimismul. livezi în floare ne dau energie munții ne

făptură fremătândă-s ca frunza de aloe această lume magică m-a sensibilizat am rezistat potopului ca în vremea lui Noe cu cerul și pământul m-am aclimatizat. am ocolit ispitele cu mare

cultiv cu pasiune al florilor nadir îmi umple timpul cu arome și parfum ascund tristețea sub un clondir împrăștii ca vântul norii de fum. simfonia lalelelor cu efect consolant o ascult în zori

acum vreau să mă întorc în trecut unde am fost fericită iubită în culori mirabile viața am cunoscut dar acum inima îmi este zdrobită. n-am vrut să mă despart de iubitul meu dar lupta lui cu

îmi este inima sensibilă fragilă nu mai vreau să o supun la suferință ea produce zilnic iubirea agilă pulsează viață cu multă iscusință. impulsurile inimii sunt acorduri de harpă transferă în

democrație este, libertate este meditez cu lumini dezrobite când întunericul se suie pe creste răsar și stele pururi fericite. eu nu disprețuiesc legea naturii accept și iarna grea și

timpul se perindă și prin sufletul meu răscolește gânduri și vise de-o viață urmez singurul drum anevoios și greu cel al iubirii sacre ce zilnic mă învață să fiu un suflet bun și mereu

în toamna vieții mele se-ngălbenesc simțiri s-au ofilit de mult petalele de floare tot trecutul meu e strâns în amintiri dorul de tinerețe mă apasă, mă doare. mi-a rămas credința ca bradul

trec prin bătrânețe cu sufletul activ cu zâmbetul pe față când zorii bat în pleoape crește-n mine iubirea nu am nici un motiv să nu simt pulsul vieții cu cerul aproape roiuri de emoții trec

soțului meu cu iubire ador diminețile crescute în palmele tale cu zori mângâietori din puternice brațe prin cearcănul visului cad doruri vitale unde se duc și se-ntorc cocori de

mă inspiră cu slove muza mea de taină luna și stelele mă umplu de vrajă mai nou lumina-mi ține loc de haină emană blândețe pe a toamnei plajă. îmi ține de urat când stau de strajă fiecare zi-i

dansul cu Luna încălțată-n sandale îl înveți acum iubitul meu drag bei rouă stelară cu gust de migdale și treci în neființă încă un prag. e noapte iubite hoinărești printre stele? sau zidești

e noapte și un trubadur cu violină îi face lunii magică serenadă cochetă e în rochia cu crinolină conduce stelele într-o paradă. eu aștern gânduri pe file albe mă copleșesc nu pot să dorm cu

ascult mirajul Secret Garden și fac clătite cu dulceață sunt fericită trăiesc un fenomen azi am un chef nebun de viață. prezent și sorele, râde pe cer ceața dispare în lumina sacră învăț să

simt că pe degete vrea să mă joace timpul stăpânul vieții și a morții ca nebunul mă poartă încolo și-ncoace și mă acoperă cu norii tristeții. mai știu că bătrânețea este un atu o înțelepciune

azi trandafirul este zâmbet de Nirvană lumea se învăluie în parfumul lui adesea stă pios lângă sfânta icoană căci simte în nervură patima cristului. fiicele terrei crescute de soare florile

se produce lent schimbarea la față cearcăne și riduri le port cu mândrie am trăit intens în frumoasa viață cresc între poeme din copilărie. mă îndrept senină către senectute în cer mă judecă