FLOARE PETROV

mă simt suspendată între cer și pământ firele vieții-s încercate, firave se-ngreuneazaă inima când mă frământ presată de povara gândurilor grave. credința în suflet e tot ce am mai

tradiții străvechi sunt țesute în ie gospodarii țării sunt și buni creștini timpul păstrează splendorile în glie elixirul fericirii e stors din ciorchini cântul și hora vibrează în

în aceste vremuri moartea e obeză înfulecă vieți fragilități candori spaima ca tristețea a devenit teză timpul la răscruce impune rigori. îngeri și sfinți trăiesc în asceză trimit rugăciuni și

lacrimile Australiei (rondel) în jungla dramelor se aud răgete vietăți străpunse de flăcări ascuțite lacrimi de arbori curg printre degete cerurile toate parcă-s amorțite. oceanul de dureri

sub soarele gliei iubite ne-am cununat martori ne-au fost greierii și fluturii mariajul nostru a fost minunat și Dumnezeu ne-a dat doar bucurii. dar acum regret vraja s-a terminat pe cerul

o soartă binecuvântată am în posesie și-n sanctuarul versului mă simt acasă am un incurabil romantism dulce obsesie să mi se pară viața mereu mai frumoasă. frenetică desculță dansez pe

e noapte magică o stea fermecată varsă peste mine emoții splendide cu soarta de poet mă simt împăcată nu risipesc timpul cu gânduri sordide. relația cu lumea este sofisticată a transferat în

se scurg în clepsidre picuri de vocale versul prinde contur veselă că exist printre litere bătătoresc o cale pe unde înfloresc iriși de ametist. mă energizez cu suc de portocale urc pe un

e complicat e foarte greu să înțeleg de ce permite Dumnezeu rele în lume dar mie mi-a dat șansa să aleg să fiu romantică să-mi fac un nume. întrebări și mistere vreau să dezleg să știu de ce

mirări albastre în slove le transform am cu poezia conexiune viscerală chiar dacă timpul e absurd și diform eu și din tristețe extrag o morală. cerul poeziei complex multiform varsă peste mine

viața este o imensă scenă de teatru eu am avut mereu un rol secundar pe strada veseliei la numărul patru scriu un scenariu sub bătrân lampadar. se-aprind luminile în vechiul castru rugăciunile

inima mea este motor de tracțiune asupra vieții are puteri formatoare din elixirul zeilor vrea o poțiune să nu mai fie zilnic temătoare. extrag potențialul dintr-o ficțiune inspirată de Lună

dansez cu fluturii în ritm de rocambol un câmp de lavandă simt sufletul meu e trafic de dorințe evit un carambol transferând mirările într-un clișeu. inima-mi iubitoare este un simbol curat ca

în rochia dantelată sunt tare fudulă mă pregătesc de întâlnirea cu magia secundele albe cântă în pendulă m-am familiarizat și cu nostalgia. lui Moș Crăciun i-am trimis o țidulă să-mi scoată

se sparg talazuri în zid de peluză vântul destramă perdele de ploaie un zâmbet timid tremură pe buză aerul furtunos pătrunde în odaie. îmi murmură în suflet lumina difuză pe ferestre ploaia se

milioane de stele mi-au luminat cărarea nu m-am abătut de la ascensiune atunci când curcubeiele și-au nins culoarea mi-au arătat că am un tel și-o misiune. i-am ascultat vrăjită muntelui

nu las demonul să-mi locuiască sufletul este rezervat pentru Sfânta Treime am înecat în lacrimi pure urletul m-am debarasat de a vieții asprime. cerul și pământul îmi știu freamătul mi-au

pe-o scară de mătase doruri se urcă cuvintele se fac un cer cu stele voi ignora beznele care îmi dau de furcă lunii de veghe îi pun la picioare zorele. ascund păcatele ce mă încurcă să fiu

învăț de la soare să luminez mereu învăț de la păsări curajul în zbor învăț să fiu demnă de bunul Dumnezeu plutind pe o rază cu nelipsitul dor. m-au nins culori de viață din curcubeu învățând

primesc de la sfinți sacre învățăminte cum să înaintez pe calea cea dreaptă cum să scot păcatele din simțăminte gândul se face cuvânt și cuvântul faptă. mă relaxez evlavioasă în

eu nu-i produc cerului un carambol nu fac nenorociri sentimentele mele rouă de stele beau dintr-un bol zâmbete pictez pe-a nopții perdele. sunt vie pătimesc plătesc un obol cu iubirea solară