FLOARE PETROV

mă trezesc deseori adunând visuri în palmă, pe care le ordonez după o rapsodie interioară, fac acest lucru involuntar, ca o nevoie de dilatare a spiritului. izvorul poeziei încă nu este

cât de nebun e dorul astă seară, hoinar dansând pe ziduri ca o stea , dar cât de cald e gândul ce mă cheamă, să sorb trecutul din ceașca de cafea. în colțul din odaia inimii caline, focul

LABORATOR DE ÎNDUMNEZEIRE Într-o parte nuntă, în alta o înmormântare, pe drumul dintre agonie și extaz este atelierul de îndumnezeire unde fiecare oprim trenul inimii să descarce ori să

m-am eliberat de temerile demențiale, în liniște meditez la magicul univers transform gânduri în bucurii esențiale, nu mă las ispitită de îngerul pervers. visurile solare în mentalul meu

Întreaga viață Omul se află în spirit de competiție, care este deseori mai puternic decât și l-a imaginat. Lipsa încrederii de sine îl face pe om vulnerabil, nesigur în alegeri. Viața este

lacrimi curg pe fața palidei lumini, căci și Dumnezeu plânge câteodată, oamenii au devenit reci și străini, cu o credință strâmbă, alambicată. s-au îndepărtat de planul divin, sunt mânați de ură și

vorbesc cu mine vrute și nevrute, nu fac din singurătate o poveste, mă concentrez pe visuri revolute, în care au intrat mesaje celeste. nu îi țes tristeții ie înflorată, o dispersez pe-aleile

Conform legilor universului prezentul este o consecință a trecutului, respectiv viitorul va fi o consecință a prezentului. Pentru a face necesarele modificări în psihologia omului este important ca

cântă trezirea cucul vesel în ornic, mirabili zori bat ușor la fereastră, să fie fericit tot omul e dornic, reală să devină speranța albastră. noaptea se retrage precum o maree, răsfățul zilei

ger și viscol e între noi iubitul meu, tu departe-n cer, eu în casa pustie, nimeni nu mă întreabă dacă-mi este greu și cât de mult sufăr doar Dumnezeu știe. răsfoiesc în album fotografii cu

acorduri de romanță întră pe fereastră, odată cu lumina blândă și suavă, dorul zboară acum ca Pasărea Măiastră, să-și scrie povestea pe frunză de agavă. întoarce-te iubite ca soarele în

n-a existat ființă mai profundă ca Eminescu, și-a iubit țara și neamul cu putere supremă, în glasul lui reverbera cerescul, lumescu' pe fruntea lui lumina strălucea ca o diademă. marele poet