FLOARE PETROV

duc cu bătrânețea îndelungată luptă Golgota mântuirii trebuie să o urc înaintez cu greu pe panta abruptă emoții sentimente adesea le încurc. mi-ar trebui aripi ca a Păsării Phoenix să zbor

trăiesc în paradisul cu îngeri și sfinți între munți și mare iubiri se extind lumini cerești se cuibăresc în minți codri de doină și povești colind. fac din fiecare zi frumoasă sărbătoare nu

un gând viguros însămânțez în brazdă să crească falnic precum stejarul cerul să-l formeze primitoare gazdă pentru triluri care mângâie hotarul. cuiburi de lumină mierle să își facă pe ramuri

o foame încordată cu exaltări și viziuni trăiesc mereu cu o credință sfântă resimt și temerea să nu cad în genuni de durere aprinsă și de boală înfrântă. vreau să actualizez planuri

păcatul primordial îl port în chintesență am mușcat și eu din fructul oprit șarpele înșelător face-n mine prezență cu plăcerile vieții mereu m-a ispitit. soarbe miresmele pure ale sângelui

unde este credință este și Dumnezeu și nu este problemă fără rezolvare cerul ne consideră pe fiecare zeu și orice durere are și salvare. avem fiecare îngeri veghetori care nu ne lasă să cădem

zâmbesc în vază roșii trandafiri aștept cu nerăbdare musafiri să îi întâmpin cu vorbe de duh gândurile negre să dispară-n văzduh. să curgă veselia în cupe de vin să prețuim viața ca pe-un dar

riduri și cearcăne sulimenesc fac curățenie în sufletul meu sertarul cu poze îl primenesc și amintiri cu faraonul Ptolomeu. bag aspiratorul în inima bătrână să aspir din ea blesteme și

azi scriu cu raze un poem de suflet lumini jucăușe se-ntind pe coala albă atâtea splendori am strâns prin umblet le arăt lumii înșirate în salbă. un zbor de fluturi am tatuat pe cord emoții

viața mea nu-i deloc monotonă cunosc și citesc nenumărați poeți ascult și muzică nu sunt afonă dansez cu umbrele de pe pereți. dau lumii o valoare absolută dar sufăr deseori pentru

sufletul mi-e o fabrică de vise și speranțe îl îngrijesc purificându-l cu agheasmă păcatelor mele le-am găsit circumstanțe făcând o plecăciune la catapeteasmă. pentru fericire am suportat o

dezamăgirea este floarea fără parfum o adâncime fadă fără de frumusețe expresii de destin sunt ca norii de fum deasupra sufletului cuprins de tristețe. regretul este tăciunele care

sunt și înger și demon ambii deopotrivă unul mă ridică altul mă coboară când în valuri tulburi înot în derivă când pe Golgota urc pe-o cale ușoară. de la agonie la extaz trec des când mă

trec visând prin ceață și prin promoroacă cad rând pe rând file din calendar vin sărbătorile, mari minuni să facă în sufletele noastre iar și iar. fecioara Maria cu har de Născătoare naște în

lumina soarelui se strecoară sub pleoape face să rodească livada cu vise din ochii mei s-au scurs atâtea ape că s-a făcut o deltă cu brațe deschise. am pus pecete pe epistola vremii monumentul

venerez Luceafărul îl slăvesc pe Hristos cerul meu este cu lumină învăluit moartea îmi bea treptat sângele gustos veacul din urmă mult m-a vămuit. am evitat mereu cinicii, găinarii nu mi-am

când mă simt floare când mă simt pom petale și frunze sunt gândurile mele s-au trezit sentimente cu esențe de rom emoții solare circulă sub piele. zilele-s decorate cu corole de lumină vise