FLOARE PETROV

natura cunoaște mereu cel mai bine calea spre frumusețe și spre miraj ea produce minuni sub zări senine și ne dă lecții de mare curaj. în Paradisul meu izvorul e un brâu care-nconjoară câmpul

nori albi pufoși plutesc pe cer în curând se vor așterne ploi e toamnă blândă și încă mai sper că nu o să aducă valuri de nevoi. strânse-s în cămări recoltele de toamnă și-s mii de nunți cu

mă plimb prin pădurea de stele regală mângâi cu șoapte arborii de cristal beau rouă dulce scursă cu migală amețită de aerul cu miros de santal. nu vreau tristețea să mă tragă înapoi să mă

timpul fredonează un cântec de liră arbori pe alei frunzele-și răsfiră pianul și vioara cântă în tandem vocale și consoane se-nghesuie-n poem vântul în pași de dans mătură alei eu cu bucurie

nu mai vreau să sufăr să disper să procesez zilnic negre emoții sunt în așteptarea viitorului prosper să crească fericirea în baierele sorții. nu mai vreau să trec prin agonie cu nopți de

mă bucur zilnic de soarele cordial în lumina lui viața capătă strălucire îl venerez e demiurgul primordial sursă de liniște pace și fericire. plină de nădejde mă conectez cu El să captez mereu

frământări se reduc la regrete târzii sufletul nu mai rezolvă contradicții gânduri mă poartă spre zone pustii iarna nu face cu splendoarea conjuncții. în codri nu se-aud triluri de mierle ori

când vine seara și stele se aprind eu îmi aștept muza pe terasa cu flori izvorul e aproape îl aud murmurând asemeni codrului mă umple de fiori. ador natura verde îmi oferă miraj îmi dă putere

pasional ca soarele este sufletul meu dar nu pot răpune a lumii virulență mai pun un zâmbet pe-al zilei imprimeu lucrând cu iubirea s-o duc la excelență. în nopți când coșmarul răsare din

cruciada mea vreau să o glorific să cuceresc cu visul constelații sacre despre nemurire acum mă edific nu-mi vlăguiesc destinul în simulacre. soarta mi-o destind pe un plai mirific strâng

sunt fascinată de câtă iubire așează Dumnezeu în inimile noastre de câtă lumină pătrunde-n privire și ne invită la zboruri măiastre. vise sunt pe lume câtă frunză și iarbă freamăt și extaz ce

iubesc țara aceasta cu chipul blajin cu oameni frumoși și cu sufletul mare cu munții de care mereu mă sprijin cu toate drumurile care duc spre soare. pământ voievodal plin de eroi leagăn de

nu sunt vedetă nicicum a verii nimfă dar îi dedic iubirii slova eclectică liniștea luminii mi-alunecă în limfă privind spre viitor cu inedită optică. să nu mă întrebi cum lupt în viață precum

nu am orgoliu care trebuie periat extind romantism în lung și în lat îmi odihnesc inima pe strune de vioară cântă în mine iubirea de odinioară. zi după zi speranță nouă mă trezește iubitul meu

soarele îmi este puternic aliat fac zilnic terapia cu lumină să uit că sufletul este îndoliat să uit de tristețea care mă domină. viața mea este o mistică nuvelă doar Dumnezeu poate s-o

sub pleoapa nopții plânge un cobzar cântecul stelei s-a înecat în val și-a zidit eșecul într-un os de zar poartă masca fericirii la carnaval. după lacrimi amare zâmbete răsar cearcănul

ocolesc cu grijă îngerii periculoși cu suflete precum vulcanii noroioși în lume sunt mulți oameni agresivi stăpâniți de edili ignoranți parșivi. dar eu încă mai cred în minuni cărări spre ele

bătătoresc poteci dar am mult de mers lumea asta-i mare plină de splendori poeții-s călăuze spre magic univers cerul meșterește mă ninge cu candori. în rodnicia viselor delicatețuri