FLOARE PETROV

timpul a întipărit iubirea pe chip zâmbete și lacrimi s-au scurs deopotrivă zilnic câte-o amintire în suflet înfirip zestre pentru veșnicie, avere exclusivă. știu că fără iubire nu aș fi

frunză galbenă bătută de vânt și de ploi ți-a mai rămas puterea să privești înapoi amintirile verii dintr-o splendoare verde când iubiri solare puteau să te dezmierde frunză galbenă atinsă de

ptiu, ptiu, de trei ori ptiu, descântec de deochi de ciudățenii, noi cascadorii râsului ei căpetenii pe scaune rotitoare suind ca pe troliu. am râs la circ abilitat cu dresori de măgari de

obsesia morții sfredelește în mine cu fiecare zi m-apropii de sfârșit uneori mă bucur de gânduri senine țâșnind din adâncuri zburând spre zenit. n-am ce să fac trăiesc cu moartea-n

versul construiește podul dintre noi astfel putem trece peste triste volburi suntem vise adunate ca fluturii în roi reparăm cuvinte și cerul cu scorburi. în adâncul nostru suntem

strâng roua tuberozelor într-un clondir petale diafane îmbracă gândul meu seve de liniște extrag din nadir cântând apropierea de Dumnezeu. vântul întâmplărilor mă duce departe am aripi vrăjite

mă îmbăiez în lumina iubirii ca pruncul în aer în apă în pământ găsesc iubire întunericul nopții e străpuns de crepuscul la candoarea lunii arunc o privire. și steaua îmi zâmbește cu

am dobândit credință în prilejuri de veghe învățând să amân prăbușirea în moarte pe oceanul fericirii am avansat o leghe dinamizând visul să mă poarte departe. lumini din stele se scurg ca o

am trăit întâmplări descrise în romane suferind ca tot omul prin mimetism acum sunt de partea lumilor sărmane vărsând lacrimi amare cu sincretism. am fost de veghe în nopți cu lună

iubite ai fost sufletul pereche și ne-am adorat cu patimă divină am înmulțit iubirea străveche cu miresme de crini și sulfină. ai fost iubite puternic ca un zimbru și i-ai învins pe zei în

știu că moartea vine pe nepregătite dar am curaj cu ea să mă lupt îngrop în țărână sentimente smintite și îmi urmez drumul chiar dacă-i abrupt. sunt fiica universului și nu mă tem că am să

nu mai ești iubite să împart cu tine visele nu mai știu ce faci dacă mă mai iubești în teatrul durerii îmi joc piesele și aș vrea să știi ce mult îmi lipsești. nu credeam să vină neagra

vara n-a plecat stă la povești cu mine îmi citește în suflet sublime amintiri mi-a umplut cana cu nectar din stamine să fie dulci cuvintele-n rostiri. îi admir servitutea nobilă augustă a

viața este plină de concrete miraje trupul meu e casă pentru îngeri și sfinți toți poartă romantismul în bagaje deseori mă scaldă în lacrimi fierbinți. iubirea este vie ca un codru de

extazul e măsura vibrațiilor mele pe culmile lui ating cerul divin trezește dorința să cuceresc stele să am o veșnicie sufletul senin. în farmecul strălucirii să visez forme de viață demne de

privesc cerul acoperit de stele accept invazia atât de luminoasă prilej de feerie pentru clipe grele motiv de extaz cu tentă prețioasă. se îmbăiază-n raze și cuvântul și visul meu de creator

privighetoarea cântă cât e ziua de lungă concertul din codru se ridică la cer acorduri fericite pe raze or s-ajungă sus acolo în lumină tristețile pier. muzica mă transpune întro vară

visez că mă plimb prin livada de rodii și gust licoarea dulce a fructului oprit deasupra mea luna grabnic vizitează zodii veghind ca fiecare om să fie fericit. mă-nvăluiesc cu muzica lui Eros

știu că-mi este sufletul însoțit de îngeri când caut prin lume învățături sublime mi-am călit credința să nu cunosc înfrângeri lumini dumnezeiești inima să-mi anime. la răscruci de vânturi