FLOARE PETROV

am cântat iubirea și am pus-o în vers să străbată lumea ca un bumerang să creeze drumuri noi prin univers decriptând efectul de Bing- Bang. sunt fără tăgadă uzina de gânduri explorez lumina

se varsă peste mine lumina din icoane e noapte scriu un vers în palma lunii prieteni mă apreciază cu emoticoane în focul sufletului ard cărbunii. umplu jurnalul cu harice idei și nu las

transpun în cântec măreția dorinței de a deschide cerul plin de noroc aștept nerăbdătoare la gura portiței cu gânduri arzânde în sangvinic foc. deschid un nou capitol în antropologie sunt

pandemia blestemată mă scoate din confort mi-au invadat iubirea virușii agresivi din rugăciuni îmi construiesc un fort să aibă temelia munților masivi. nu las virușii să-mi ucidă credința a

admir Luna cu chip regal angelic îmi păstrează visurile în siguranță să nu rătăcească prin întuneric în pustietatea fără de speranță. cu reflexe de ametist noaptea-i perfectă în poala lunii mă

gândurile-mi freamătă blânde ca mioarele toate aspiră tainic la un viitor sublim deasupra norilor le mângâie soarele se umple de lumină sanctuarul intim. inima îmi cântă precum

pun întrebări pe muchii de cuțit de ce se moare atât de devreme ? toți gânditorii cugetă la asfințit la viața omenirii plină de anateme. de ce-s pe lumea asta mari catastrofe? care decimează

am sentimentul unei forțe infinite acumulări de energie metafizică divină anotimpurile vieții sunt desțelenite cultiv credința absolută senină. ritmuri mă străbat cu o intensitate de îmi

simt torentul sonor de muzicalizare sângele vuiește în ritm de rapsodie între minte și suflet e o armonizare cu gama dragostei ce naște-o melodie. privighetori în codri dau concerte a înviat

cântecul dă tonul zilei perfecte simt primăvara și în sufletul meu pretutindeni întâlnesc suave afecte trăiesc romantismul și când mi-este greu. respir viață, iubesc și visez îmi pregătesc

privighetori cântă cât e ziua de lungă fericirea mireană și întemeietoare îngeri cresc frumos iubirea o conjugă cu armonia verde inundată de soare. raze împart liniști de pe cer cu

e noapte admir Luna, lumina ei blândă leagăn de mângâiere de dragoste supremă nu credeam atâta vrajă să mă cuprindă cutreierând cerul... sublima-i diademă. nutresc iluminarea pe timp de

porțile cerului oricând se deschid căci iubirea este veșnic anotimp cu puterea ei mai dărâmă un zid fluturi de visare să valseze pe câmp am făcut cu cerul solemn legământ să îi ofer din suflet

au răsărit minunile în lunci și poiene lumini se-nmiresmează cu narcise iubirile se primenesc în vene prind viață fericirile promise. e luna mărțișoarelor prinse în piept în case florile

m-a năpădit o tulburare bipolară dar fac mereu perfuzii cu lumină și am iubirea soarelui nobilă clară izvor de endorfine în albumină. cu muzica lui Mozart îmi cresc aripi zile cu adâncimea în

templul credinței e un loc vrăjit în care mă purific precum crinul lumini iertătoare în mine au mijit spală păcate cu anafura și vinul. extrag învățături din evanghelii simțind că pot forma o

fă-mă Doamne un vestitor al păcii ca un înger să vestesc Învierea împletesc lumina cu ramuri de sălcii în credință și iubire îmi este puterea. fă-mă Doamne porumbel voiajor să port printre

m-ai ales iubite dintre mândre fete și am format un formidabil cuplu am purtat prin lume a iubirii ștafete inimile noastre au fremătat multiplu. acum vreau liniște oarecum să adorm să te visez

nimic nu-i imposibil nimic nu e greu pentru a-mi urma visul până la stele și să vreau iubirea să dureze mereu în lumea mare împânzită cu castele. m-aș vrea un nufăr pe lacul turcoaz pe