FLOARE PETROV

timpul îmi picură amăgiri perimate bucuria se află la răscruce de vânturi amintiri și doruri zac sfărâmate și vise am pierdut la răsărituri. mă cuprinde tristețea neagră și sumbră pericolul

credința ca iubirea îmi curge prin cord ca un izvor de munte cu murmur duios o ajut să crească tot timpul îi acord în lumea cuvântului vibrant melodios. am strâns de-a lungul vremii scumpe

nimic nu poate fi mai minunat decât iubirea ce ne leagă pe-amândoi mii de amintiri sublime am adunat scăldate de raze și de calde ploi. nimic nu ar putea să ne despartă nici când plutim pe ape

ninsoarea întregește spectacolul iernii copacii îmbracă straie de argint s-au pus pe creații poeții eternii găsind calea de-a ieși din labirint. peste ogor se-așterne plapumă de zăpadă să-i

joagăre amenință liniștea pădurii nu luptă nimeni să oprească dezastrul păcat că a pierit lumea pandurilor generații ignorante populează castrul. cumințenia codrului e lecție de viață arborii

să fiu fericită nu e lucru ușor bătrânețea fără griji este o utopie dacă tristețea ar fi un norișor s-ar preface-n ploaie peste episcopie. un dram de fericire cumpăr la tarabă s-o savurez la

freamătul tumultuos mi-l știe odaia și cerul de deasupra tăcut misterios focul dacă mi l-ar stinge ploaia traiul ca timpul mi-ar părea prețios. sunt asaltată de griji și probleme sprijinul

primesc frumoase clipe de iubire într-un buchet de zâmbete tăcute cu un respir ascult ce port în fire doruri speranțe și amintiri plăcute. la destinația nopții mă așteaptă stele norocul mi-l

vântul a împrăștiat al verii parfum, vacanțele sub soare au rămas amintiri, peste case plutesc fuioare de fum, la căldura sobei s-au strâns povestiri. cerul e acoperit cu nori de plumb, e trist

Luna a nins,eu dram am fost din pulbere de-argint de-atunci tot cresc plutind nocturn ca un solar elev, învăț suișul ca Icar și printre bolovani descânt. ducând în spate un ghiozdan- tabloul lui

vorbele sunt flăcări care ard în sine convingerile-s fulgere fără argumente conștiința timpului mă poartă spre mâine transform în profeții zeci de sentimente. când elanul vieții scade învăt să

m-am cuibărit ca pitpalacul sub pleoapa dimineții visul nocturn să-l duc la bun sfârșit ramuri de doină îmi mângâie pomeții timpul ce mi-a rămas este pentru iubit. vreau să îmi crească aripi de

îmi formez spiritul ca discipolă pentru Isus Hristos mântuitorul în colțul meu de viață în metropolă întâmpin cu speranță viitorul. pe Golgota mea cu dârzenie urc lumina hristică mă

mă energizează cafeaua cu aburi și-mi amintesc cu drag de tinerețe atunci iubirea nu cunoștea volburi îmi învăluia inima cu finețe. retrăiesc momente dulci ca ciocolata iubirea mea a fost un

cerul îmi e atins de-un stol de albatroși eu sunt un romantic în memoria vieții prin sufletul meu țărmuri de chiparoși îmbracă-n iubire zorile dimineții. am o dragoste de dat acestei lumi cel

înot prin valuri diverse ca un cășalot dar știu că-n marea vieții e și fericire n-am să mă implic în al fricii complot ies la lumina plină de strălucire. trăiesc iubind nu e o nălucire dar nu

două turturele se giugiulesc la geam se împerechează pentru întreaga viață cu dragostea lor cuceresc ram cu ram cântă cu frenezie dis de dimineață. eu mă topesc întrun sărut prelung soțul mă

imn al stelelor, șoapte de pământ freamăt muzical ce dizolvă durerea chemări entuziaste să nu mă frământ lumini îngerești ocupând încăperea. cuvinte care-ating lucruri și icoane obiecte sfinte

ploaia tropotește sus pe acoperiș cântă să se audă în întreaga zare arborii se fericesc nu stau pieziș în fața averselor ce cad amețitoare. copiii se joacă uzi până la piele căci ploaia este