FLOARE PETROV

zorii dimineții au gust de kefir lumina mă-nvăluie ca o catifea îmi ghicesc norocul în zațul de cafea pe geamul deschis intră un zefir. horoscopul spune să nu mă izolez să-mi reglez conturile

privesc cu ochiul frunții ca un ciclop veacul amăgirilor cu munți de speranța am înfipt în glie rădăcini ca un plop frunzișul de gânduri să capete nuanță. îmi extind destinul în magic

sunt Albă că Zăpada și am pitici în creier pădurea îmi e casă cu-acoperiș de stele cărări bătătorite de dragoste cutreier îngrop la rădăcină dezolarile grele. urâtă vrăjitoare se-apropie de

florile iubirii înfloresc pentru noi zâmbetele lor sunt valuri de parfum fluturi se îmbată adunați în roi eu imortalizez clipele de acum. cântă florile la fereastra mea toată dragostea se

vara aceasta cu mască pe față fiecare om își caută norocul își caută iubirea prin norii de ceață alungând disperarea și șocul. mi-e dor de o distracție la discotecă să dansez pe muzica anilor

versul îmi este sprijin la bătrânețe precum toiagul cu mâner de fier duce în lume vești precum un curier sentimente descrise cu naturalețe. cuvinte așezate rânduri rânduri povești despre un

mi-e dor de-o ștrengărie sau de-o aventură să simt iar temperamentul din tinerețe am atins la bătrânețe un punct de cotitură speranțe bucurii poartă măști pe fețe. bătrânețe grea cu dureri și

scriu un refren pe-o aripă de flutur îmi place să îl văd dansând cu crinul de praful amăgirilor mă scutur în mintea mea să domine seninul. primește-mă acum sunt solul primăverii am răsărit în

mă seduci iubite ești plin de șarm mă învelești cu faldul fericirii îți aud vocea chiar și în vacarm sub măreția soarelui noi suntem mirii. mă imaginez în caleașca luminii în brațele tale

m-am adâncit de-o vreme în labirint n-am nici o idee cum aș putea să ies poate peste ziduri să fac un sprint să nu mai simtă inima atâta stres. deasupra mea e cerul cu magice stele boabe de

cu sufletul meu înțelept mă fălesc învăț din greșeli proprii și mondene transform tristețea în poem burlesc găsindu-mi liniștea în a nopții gradene. pentru fericire plătesc și obol cu mustul

vara avenit în cântec de harpe pe corzile fine sunetele dansează soarele iubirii strălucește sub pleoape inima îndrăgostită mari emoții furnizează. teii înfloriți împrăștie miresme parfumul

privesc dansul rimelor împerecheate literele colorează o albă foaie cerneala se așterne ca o ploaie poemul se naște în sfere minunate. armonii de gânduri cerul îl brăzdează lumini mângâie

cântecul ploii este purtat de vânt printre arborii cu sete fremătândă mâini diafane pe clape de pământ mângâie crizanteme cu fervoare crescândă. fluturii ascunși sub corole de flori așteaptă

liniștesc emoții pe o bancă în parc atinsă pe umeri de raze măiastre poveștile trecutului treptat le descarc în lacul cu nuferi cu unde albastre. îmi pare că-s sosia salciei

trandafirii umplu pahare cu nectar strâng roua nopții în petalele fine aduc fericiri și iubirea în dar în parfumul lor mă gândesc la tine. florile speranței freamătă în zori îmi povestesc

înconjoară pământul gândurile mele vreau și cu rugăciunile să fac minuni să piară din lume toate bolile rele și oamenii să fie ca îngerii buni. pace și armonie să fie-n Univers visele toate să

vreme turbată iar mă faci să sufăr mi-aș fi dorit să fiu un galben nufăr liniștea apei să-mi coboare-n celule să plutesc pe valuri printre libelule. sunt floare totuși de rang ceresc ploi