FLOARE PETROV

o parte din sufletul meu e în doliu după părinții dragi care-au murit pământul i-a acoperit ca un lințoliu dar ei sunt împăcați cu fața spre zenit. așa e viața cu moartea sfântă lege ne naștem

vai vouă zei, sunteți cei vinovați! pentru sărăcia din Þara românească sunteți proscriși sunteți blestemați! frica de Dumnezeu să vă lovească. țara este plină de viruși de boli spitalele se

strigăte de durere tremură în voce cuvintele-s înlănțuite de tăcere boala m-a atacat ca o fiară feroce zile sănătoase sufletul le cere. am cărat poveri cu coloana slabă crucea destinului

pe cerul meu zboară fericiți porumbei poartă pe aripi pacea liniștea și visul sub căpițe hibernează greieri și scarabei scriitori de seamă preamăresc paradisul. arborii se scutură de frunzele

în visul meu printre luceferi dalbi speranța își regenerează zborul pe pleoape îmi dansează fluturi albi fantezia lunii luminează decorul. două stele pe petale de roză șoptesc iubirea nopții

contemplu noaptea plină de splendori vorbesc cu stelele ce m-au vrăjit în inima cucernice migăloase ardori ca niște tuberoze albe au mijit. în minte e un amalgam de sentimente torc vise

se extind în mine vaste seninătăți și universul mă umple cu iubire am străbătut flamandă bătrâne cetăți și am luptat să scap de înrobire. adesea lacrimi cad cu bucurii pierdute dar pun accent

vreau față de Hristos să fiu vrednică să nu îl rănesc cu păcatul meu tribunul îmi promite viață veșnică doar trepte de lumină să urc mereu. îl iubesc pe Hristos ca pe-un frate la El apelez

baletul fluturilor în grădina verde e o bucurie care freamătă ușor soarele iubirii poate să-mi dezmierde fiecare lacrimă fiecare dor. prietenii îmi sunt îngeri veghetori le simt sufletul

în oceanul de tristețe mă zbat ca o moluscă tulburate valuri inima îmi inundă lacrimi pe obraji nu se mai uscă fericirea mea este muribundă. doar rugăciunea mă mai liniștește în singurătatea

lumini dantelate m-au acoperit îmi extrag liniștea din mistic rit în magnetismul lunii să mă înnod cuvântul solar să plămădească rod. cascada iubirii gânduri îmi purifică precum lumina

ascult simfonii îmi cresc aripi de înger să mă înalte sus la cerul senin mă feresc de tunete și fulger în spiritul meu nu e loc de suspin. cânt și eu iubirea-n felul meu instinctual am o

Caracteristicile temperamentale ale omului actual sunt semnificative în procesul de evoluție. Temperamentul determină manifestările interioare cât și pe cele exterioare. Este latura dinamică-

mâinile diafane a ploii de toamnă mângâie tandru arbori înfometați ritmul stropilor la dans mă îndeamnă descopăr cântecul norilor fermecați. simfonia ploii pe strune de vioară îmi alină dorul

pe coama vântului alunecă iubiri în sunet de colind și de pian mai vine o iarnă mai trece un an fluturi de zăpadă dansează-n priviri. stele coboară lin pe spirala albastră cu sclipiri de

melancolia îngerului s-a transferat în mine mi-e frică, mă doare apropierea de amurg mă zbat să las în urmă gânduri senine între stânci și pietre ca izvorul curg. în ploi de lumină patimi

sunt la școala vieții frecvent perseverez îmi antrenez gândirea pentru performanță speranța-n Dumnezeu zămislită-i de crez am conceput cu sfinții sublimă alianță. imagini în lumină răsar pe

totul este alb, se primenește glia am așteptat de mult această zăpadă pe ramurile dalbe zburdă ciocârlia pregătită să mai cânte o baladă. se purifică orașe împânzite de microbi de virușii

m-am născut întâmpinată de multă iubire lumea m-a cucerit cu vastele-i învățături candoarea florilor mi-a pătruns în fire blândețea sfinților găsit-am în scripturi. pe drumuri de lumină am