FLOARE PETROV

am înghițit culorile de curcubeu sunt pe rând albastru și portocaliu roșu și verde așa mă vreau mereu ca un arlechin vesel și hazliu. mă scufund progresiv în ființă unde se zămislește

oare nu e poezia una dintre minuni? are în buzunare un optimism sublim e un fel de lumină peste genuni cu versul tandru mereu mă anim. oameni de geniu a creat ușor poezia este frumoasă

deasupra noastră se cască un vid vrea să ne răpească dreptul la viață trăim în purgatoriu atinși de covid hai vino Doamne cu blândețea măreață. hai iartă Doamne păcatele grele izolați în case

sufletul e ecoul care nu are moarte mă poartă ca vântul departe departe ca dorul care bântuie prin satul natal la casa părintească situată pe deal. ecoul e cântecul scăpat din izolare mă face

nu am uitat fiorii dragostei în mare când în părul nostru se juca zefirul n-am uitat iubite a iubirii chemare cu obrazul roșu ca trandafirul. n-am uitat tandrețea nopților albastre alintul tău

te-am visat iubite lângă mine la mare și desenam emoții albe pe nisip sufletele ne erau dornice să zboare prin universul cu luminos chip. doar în vis mai pot fi fericită mângâiată de ține cu

răspândesc perle de gânduri cu dezinvoltură lumea mea mă știe incurabilă romantică zilnic evoluez prin artă știință cultură inimii mele i-am dat iubirea semantică. sufletul meu mereu l-am

tu în chip de soare eu în chip de lună și sufletul meu meu pare sală de cinema pe ecranul iubirii derulăm împreună amintiri cu fericirea ce ne anima. în fiecare zi mintea mi-o ocupi am multe

nunta fluturilor o privesc din alai se-nfruptă din nectarul rozelor nimfa câmpiei cu părul bălai voioasă intră-n hora mimozelor. soarele așează zâmbete pe față e vară de poveste lumea se

de dorul tău mă-nchid în poezie iubite, cu fiecare vers te inventez mi-e inima astăzi plină de fantezie toate emoțiile în culori le pictez. îmi simt sufletul o tainică vioară cântă neîncetat iubirea

armonia muzicii e un dans în lumină care înfrânge umbrele și clarobscurul e salt în absolut în iubirea divină în jocul fantomal ce-și arată conturul. lumina ne încoronează întro aureolă ne

cine a creat cântul în păsări din codri ? și cum îl poartă vântul prin zările albastre? să-l fredoneze zilnic trăitorii mândri izvoarele de munte în cascade măiastre. cine aduce valul în

frământ entuziastă în coca nopții stele sa dospească în tihnă pâinea de lumină dulci clipe de visare-s căutările mele eu mi-am țesut credința pe o etamină. gânduri mă frământă ca pe un

dedesubturi cu făgașuri arhetip, din când în când prin gropi intră o rază, singurătăți croiesc logodne în nisip veacul mai are gust cu arome de bază. mlaștina aspiră domol fluxul

îi voi plăti morții tributul generos am să-i las trupul să-l îngroape în lut dar sufletul meu liber va pluti-n absolut în universul cuvântului melodios. în viitor să fiu cântec pe roata

între mine și vioară este numai un arcuș mângâie strunele, naște o rapsodie dau la o parte al tristeții frecuș și mi se face tare dor de-o comedie. între mine și ține e un poem minunat ca o

ninsori blânde se aștern pe brazde magia iernii se transferă-n povești vestiți colindători bucură gazde colinde răsună sub bolte cerești. pruncul luminii se naște în iesle să aducă mântuirea

luna mușcă din genune, stele sfâșie tăcerea întunericul se frânge printre norii singuratici doar iubirea se extinde înlesnind razei căderea peste toți îndrăgostiții emotivi și enigmatici. dorul

sunt trează dialoghez cu Luna toate remușcările s-au spulberat regină între stele pentru totdeauna cu vise colorate mereu m-a bucurat. în poala lunii cu sclipiri de argint mă cuibăresc ca o