FLOARE PETROV

curg lacrimi reci din ochii toamnei cuvinte ca frunze se-mbracă-n arămiu crizanteme suspină la marginea tainei se apropie frigul dar nu vreau să știu îmi acopăr inima cu lumina solară cu

suspină chitare în furtună rece zeul frigului cu votcă petrece grindina lovește arborii golași se accentuează tremurul din pași. arborii trăzniți cad ca niște spice timpul n-are forță ca să îi

nu am vanități îmi cinstesc pământul cântece răsună de la Prut la Bega din lumina sfântă mi-a creat veșmântul sub zările albastre cresc energii omega. veniți români acasă vă strigă

serile cu tine desprinse-s din povești cu vorbe dulci pecetluiești iubirea nu vreau iubite decât să mă iubești o veșnicie voi cânta mulțumirea. pentru noi au înflorit salcâmii pentru noi

îndepărtez păienjenișul gândurilor perimate împart cu voi emoția ca roua de curată inima mea cântă cu iubiri înconjurată cu colecția compusă din momente sublimate. mă însoțește toamna cu

scrie în stele să ne iubim mereu dragostea noastră e rară nestemată o singură inimă la bine și la greu în fericiri supreme să cânte să bată. vara de vis ne-a cuprins pe-amândoi florile în

iarna se grăbește ninsoarea stă să cadă focul desenează umbrele pe pereți eu scriu povestea de șheherezadă să domolesc chiar frigul acestei dimineți. visez primăvara magnolii înflorite veseli

chem nerăbdătoare vântul să destrame norii să trăiesc în armonie cu stelele dragi să văd și noaptea cum strălucesc sorii cum luna descrie povești despre magi. ziua fluieră pe frunze doine

prin pădurea de vise sunt aventurieră mi-am unit destinul cu un curcubeu din romantism poetic am făcut carieră culori și lumină am purtat pe drumul meu. nu las chinul zilnic să-mi brăzdeze

toți avem un înger care ne veghează însă doar iubirea ne leagă de el și credința împletită cu o sacră rază care arde-n taină gândul cel rebel. pe aripi de înger cerul îl străbat pacea și

- în grădina minunilor hiperboree- dedicație lui Ciprian Porumbescu și românilor de pretutindeni pentru Renaștere adevărată iată-mă Doamne, am ajuns te slăvesc, în grădina minunilor tale

plantez emoții dese ca o pădure să dăinuie pentru aducere aminte respir în voie aerul cu arome de mure romantismul verde îmi freamătă în minte. degete de ceață lasă semne pe geam iarna

Luna mă răsfață dar uneori mă ceartă că risipesc lumina pe furia oarbă când gândurile negre prin lume mă poartă suferă cu lacrimi înnodate în barbă. Luna-i împodobită cu mărgele turcoaz toarnă

ochii tăi iubite lumini cu ape line mă cheamă să mă oglindesc în ei în brațele tale drăgăstoase caline căsnicia noastră a căpătat temei. ia-mă de mâna și du-mă în extaz zâmbetul tău mereu îmi

am spălat coșmare în fântâni albastre să-mi rămână visul curat fermecător stau ascunse-n poze amintirile noastre azi constat că dorul nu e trecător. melancolia iernii nu pot să o destram s-a

m-am eliberat de negre constrângeri dar totuși am rămas în stare de alertă chiar dacă sufletul este vegheat de îngeri speranța mea de viață este incertă. destinul meu romantic visător

vreau să răspândesc speranțe și bucurie călare pe măgar precum Iisus Hristos dar vremea câteodată este prea surie și conținutul vieții nu este gustos. aș vrea să am puteri vindecătoare să curm

se naște Versul fără trucuri fără secrete și face să răsară zâmbetele pe buze se asociază doar cu lumini discrete când se separă de gânduri confuze. Versul face lumea mai umană mai

am devenit lucidă clară senzitivă bătrânețea mi-a adus înțelepciunea care dezvoltă-n mine latura creativă prin extaz poetic resimt vioiciunea. sunt precum fântâna cu ape cristaline nesecată-n

îmi simt trupul vibrând cu ardoare într-un dans știut numai de el cu iubire nesfârșită scăldată în soare la margine de vis cântă un menestrel. nu știu ce e ziua fără soare-n cuvânt nu știu ce