FLOARE PETROV

sunt Taur și trăiesc în grația lui Venus frumoasa mea regină mi-a dat romantismul lupt de când mă știu să mă ridic mai sus de cât mă ține sufletul și organismul. nu joc teatru, nu fac nici

mă simt frumoasa din pădurea adormită iele mă trezesc să mă cheme la dans pentru sănătatea inimii am dat și mită iar pentru nemurire am plătit în avans. pe-o pagină de univers pun sufletul

dezleg mistere din semne heraldice să înțeleg demersul veacului epocal m-au întreținut speranțe sporadice cerul îmi vorbește pe ton amical. odăile din suflet se umple cu lumină fac în ele

se naște poezia în codru de gânduri ideile curg ca apa din izvor puritatea lor se transformă-n lieduri îmi pun mereu la tristețe zăvor. sensul pur al vieții e în poezie slovele indică drumul

universul mi-a trimis semne și indicii, drumul luminii să îl urmez mereu, să nu creez nimănui prejudicii, să lupt cu infernul oricât ar fi de greu. mi-am creat din cuvinte aurie armură, am devenit

de la iluzie la vis decenii trec posace îmi pare că și Dumnezeu prin neguri tace. în ferma viselor, vedetă-i porcul, se plimbă diplomatic fără teamă... îmbelșugat întotdeauna-i trocul, doar

vreau să invit Moartea la ultimul dans cât mă țin picioarele s-o amețesc leagănul vieții mi-l ține-n suspans valea suspinelor o înmulțesc. hai Moarte să bem o cafea delicioasă să vezi și tu că

bântuie prin lume un demon păgân face victime printre îngeri și sfinți de mult timp trăiesc cu frica în sân bat la poarta cerului cu rugăminți. compătimesc viața de purgatoriu e prea multă

maestru în cuvinte în stări în emoții iubite mă învălui cu lumina din ochi uniți pe vecie de dărnicia sorții noi umplem cu iubire file perechi. cuvântul tandru se transformă-n ecou peste

e toamnă cu nopți palide și reci cu arborii acoperiți de brumă tu soare nostalgic prin mine treci să-ți plătesc tribut iubirea antumă. strivesc cu talpa blesteme păcate obosite gânduri ca

în sufletul meu e Crăciunul perfect slăvesc mântuitorul cu poezia lumina se așterne peste gândul select ninsoarea de argint aduce frenezia. iubesc momentul prețuiesc prezentul o lume a iubirii

sufletul meu trudnic urcă spre infinit șlefuit zi și noapte de a vieții rindea cu crezul pur și dur ca un granit curând mântuitorul îl voi vedea. Doamne Iisus tu ai puteri

mai dau o raită și încă o tură prin târgul cu delicii de sezon o lumina lină fină ca țesătură îmi îmbracă sufletul ca un palton. degetele dansează pe tastatură îi scriu iubirii un cântec de

reverberează-n mine chemările din codru rapsodia ciocârliilor sufletul îmi inundă sunt la festivalul primăverii modru voia bună veselia în lume abundă. de-ai fi iubite lângă mine ți-aș

în fiecare lucru e și puțină poezie viața mi-ar părea săracă fără ea dansul literelor e plin de frenezie și slovele curg ca apa din cișmea. primul poet a fost Dumnezeu a creat cuvinte în

mă aflu iar la răscruce de drumuri cu ispite dulci ce nu le-am respins cu timpul care îmi impune ritmuri să fiu echilibrată și de neînvins. cu sufletul de beduini închiriat străbat deșertul să

ce frumoasă este noaptea înstelată cu luceferi care cern vise mărețe cu luna strălucindă și imaculată mă umple cu senin cu multă tandrețe. trăiesc beatitudine în violet trec pe file albe stări

muzica firii este puntea ce leagă sufletul iubitor de viața sublimă trecem pe ea spre lumea întreagă indiferent de stare de vreme și climă. muzica separă melancolia verde de tristețea neagră

frumusețea vieții constă în poezie în cântec în dans în extaz suprem atunci când trec momentele prin fantezie capătă savoare romantismul extrem. gândesc că și tristețea poate avea umor mă

trăiesc romantismul în mod absolut extazul poetic își spune cuvântul mărturisesc în lume câte am făcut să mă-nfrățesc cu cerul cu pământul. suflarea mea să ajungă la soare cu gânduri curate