FLOARE PETROV

sunt cuget arzător în dragostea cuprinsă pasiuni esențiale trec prin transcendențe febra mistuitoare de flacără aprinsă vibrează în sufletul transpus la exigențe. timpul predestinează

din dragoste de viață cerul parcă râde din dragoste de tine livezi înfloresc frumoasă-i nostalgia care mă cuprinde doamne ce fericită-s că pot să iubesc. mă emoționează visul cu ochi

las sacul cu probleme la voia întâmplării timpul jubileaza departe de pericol vuiește în sânge spectacolul mării valul speranței trece prin viscol. e iarnă, mă acoperă ninsori de bucurie de

câteodată ploaia ne învelește cu visul lucid, apoi ca din secret Lumina coboară să așeze peste patimi cununi. în sanctuarul inimii răsune iar și iar regăsirea Iubirii- refrenul veșnicului

Paște luminat a Înviat Hristos și în sufletul meu pacea luminată o trăiesc intens izvor de-înțelepciune să ajung și eu viața în credință că să aibă sens. Hristos este minunea ce deschide

clipe desprinse din zidurile timpului adună-n poala nopții zâmbete de stele iubirea ce mă poartă pe-aripa visului destramă coșmarul gândurilor grele. fluturi zamisliti ca-ntr-un joc

zbor peste munții cu căciulă albă am timp să îmi exprim entuziasmul îmi scald regretul în rouă de nalbă așez în pagină misterul fantasmul. am timp să sper la zile mai bune am timp să iubesc

explorez viața cu percepții de măsură știu că e înțesată cu cinism și invidii nu vreau vreodată să mă umple cu ură să mă pângărească negrele perfidii. acum tot mai des mă gândesc la

ninge cu lumină de sfântul Andrei ninge cu mir din lacrimă cerească funii de usturoi să puneți pe alei virușii morții să ne ocolească. grâu la fereastră puneți într-un bol să crească să dea

eu am fost tăuroaică tu iubite cal și am tras amândoi la a casei căruță îmbătați cu rouă din floral pocal m-ai ales pe viață să-ți fiu mândruță. nu aș fi vrut iubite să dispari din lumea

Toamna scoate frigul și bruma din bagaje le toarnă peste iarba fragilă istovită crizantemele se zgribulesc în peisaje pădurea ruginie tremură gârbovită. nopțile iubite devin tot mai reci și-aș

nu înțeleg timpul din urmă malițios lumea s-a schimbat în mod negativ dar eu îmi urmez visul ambițios cu sufletul romantic narativ. slovă devine tot ce mi se întâmplă poezia mă călește mă

patimile codrului m-au emoționat stejari au pierdut în lupta cu focul mirajele verii s-au contorsionat acum apa se împarte cu polobocul. câmpii au crăpat sub cupola de foc vântul lenevește la

lanțul amintirilor de trecut mă ține legată când am fost fericită și foarte iubită cu iubirea imensă m-am simțit bogată dar acum îmi este inima zdrobită. mă doare pierderea bărbatului meu am

visul meu se deapănă în umbre și amurguri melancolia este ca floarea parfumată ca pomul primăvara când este plin de muguri trăiesc o fericire de ceruri sublimată. am o sete continuă de muzici