FLOARE PETROV

mi-am lăsat trecutul în fotografii în grămezi de slove cu litere de aur viața-i pe sfârșite ce va fi va fi îmi petrec timpul ca un trudnic faur. voi păstra inocența unui înger boem e presărat

îmi trăiesc durerea în logica firii te-am pierdut iubite zilnic îmi lipsești pe mormântul tău domnesc trandafirii uneori îi udă lacrimile cerești. mi-ai fost sprijin speranță curaj și nu m-ai

urc Golgota mântuirii cu prudență ambiție voință și determinare scoate sufletul pios în evidență iubirea de viață ajunge la soare. zilele sunt complete cu prietenii dragi am îngropat tristețea

la țărmul iubirii valurile se sparg se întind pe plaja plină de săruturi ating azi fericirea cu orizontul larg magice emoții cunosc noi începuturi. în plopii de pe maluri pescărușii au

Calea sacrului, a sfințeniei intro societate începe la confluența dintre moralitate curată și altruismul aplicat. Când am înțeles cu certitudine acest fenomen am avut cea mai frumoasă revelație

privesc rocada pietrelor pătate de sânge (cu fața ascuțită rănesc codrii în aortă) pliscuri pleșuve, boli sub care duiosul se frânge sfinxul răbdător istoric iată nu le mai suportă. privesc

m-am născut cu versul în sânge cu el am împlinit atâtea visuri îmi este alinare când inima plânge mă încurajează să înving abisuri. versul e pentru mine o dragoste imensă îl împart cu lumea ca

urșii dau iama la stână să ucidă oile cu pădurea defrișată au crescut nevoile lupii stau și ei la pândă flămânzi și furioși glia trece prin osândă cu vulcanii noroioși. națiunea se afundă în

știu că vom face față acestei perioade știu că vom deveni mai înțelepți hai să ne bucurăm de a iubirii roade Hristos să ne știe ca pe niște adepți. ce dacă moartea își trimite iscoade ? suntem

viața pe pământ pare doar o clipă din eternitatea magicului univers de aceea nu-mi permit să fac risipă cu dragostea de lume și de vers. gândurile se aprind ca niște lumânări și îmi transformă

inima mea iubite suspină fără tine un zâmbet de mac îmi spune să tac să cred mai mult în minuni creștine cu patimile sufletului să mă împac. la căsuța noastră au înflorit salcâmii te așteaptă

mi-am colorat visul în galben ca lanul sufletul mi l-am mulat pe mirajul astral nu aș vrea nicicum să îmi pierd elanul de a-mi perfecta destinul ancestral. am evadat miraculos din temnița

bună dimineața sublim luceafăr cobori în jos alunecând pe rază pătrunde în mine cu spirit teafăr conștiința ternă mi-o modelează. bine te-am revăzut luceafăr blând pogoare-mi lumina care este

e primăvară natura se pierde în raze gânduri se reazemă pe lumi nesfârșite nimburi aurii se transformă în fraze sfârșesc în creații orele nedormite. trăiesc ca și cum lumea este a mea pe culmi

timpul se sfințește sub soarele divin convertește la iubire naturile toate revelații de credință urcă-n cer senin secvențe de viată au sorți fermecate. armoniile lumii sunt dansuri în

întâlnesc pe stradă chiștoace de viață cerșetori în zdrențe ce raze imploră să străpungă timpul afundat în ceață mila divină să cearnă sublimă auroră. nu striviți vă rog galbene