FLOARE PETROV

măresc în încordare pulsațiile vieții strâng tare pumnii ca să lovesc moartea boala mă macină și ziua și noaptea în câmpul cu vise au răsărit scaieții. mă simt încolțită ca-n ringul de

lucrurile se așează în ordinea firească la toate problemele am găsit soluții primesc oră de oră pronia cerească îmi netezește calea către evoluții. credința albastră vastă-i ca

curg informații valuri valuri pe cablu sufrageria este ca o sală de cinema filme de dragoste privesc în ansamblu doar astfel pot să-mi răsfăț inima. un film este și viața mea atât de

mi-e dor de tinerețea veselă zglobie când nu știam de despărțirea de iubitul meu lacrimi usturătoare se scurg în bărbie cerșind o mângâiere de la Dumnezeu. nimic nu e mai dureros că

creditul de viață l-am luat cu dobândă cu patimile sângelui plătesc an de an vreau asupra morții să am o izbândă precum are-n valuri istețul mărgean. viața e grea plină de afurisenii și

ard întunericul în baie de raze aprind o lumânare și mă rog sufletul meu trece prin triste faze melancolia a ajuns un drog. din clarobscur fac salt în absolut umbrele fug se tem de lumină mă

iubiri voalează suferința căderii în moarte noaptea le încadrează în mângâieri stelare avânturi grațioase- dansuri între consoarte muzica sângelui simboluri aurite pe inelare. fiorii iubirii

romantismul meu e o zestre divină pune accent pe iubirea de lume pe iubirea de viață curată, senină reflecții specifice simțirii antume. poezia mă leagă de oameni de suflet mă leagă de natura

dragii mei frați, trăim o altfel de aliniere, altfel de stat la coadă să ne vină rândul, să fie pîinea vie, să fie reavăn gândul, nu vreau să tac! să repet la nesfârșit non comment. noi ăi mai

mă trezește-n zori vesel ciripit de vrăbii și rapsodia mierlelor profund liniștitoare, visuri plămădite pe ancestrale corăbii, devin pe rând realitate încântătoare. ca tot omul culeg ce-am

iubirea-i bibelou bătut cu diamante cântecul inimii pe vârfuri de vrajă prospețimea sângelui ce curge andante splendoare de emoții din adâncuri degajă ocean vast de iubire cu dune de corali cu

să fie pace și lumină în ceruri să fie pace în adâncul pământului să fie pace și lumină pe pământ să fie sănătos pământul și toate ființele. să fie credință înaltă în toate ființele să fie

cuvintele iscusite au contur albastru ca nimbul îngerilor care mă veghează revelația sublimă mă poartă prin castru pe-un murg înaripat care mândru nechează . Mozart mă transpune într-o

pe ramul înflorit se odihnesc doi cuci ei nu știu de restricții și carantină îndeamnă la zboruri prin livada cu nuci veghează rugăciuni din zarea creștină. mă unesc senină cu aripi fericite să

fără iubire nu aș avea nimic n-ar mai conta nici gloria nici banii iubind lumea timpul îmi dedic mândre mărgăritare îmi par anii. iubirea pătimașă mă ridică la stele îmi cresc aripi diafane

lumina icoanei reflectă pe pernă ocrotindu-mi inima ce-a ostenit așteptând din cer liniștea eternă minunile serii coborând din zenit. îmi spun rugăciunea în prag de noapte cu visul învelit în

când câteodată trăiesc un coșmar mă prăbușesc și mă scufund, alerg după lumină iar și iar în înțelegeri sacre mă ascund. ziua schimbă ample perspective zboară albatroși pe cerul meu scriu

cu romantismul meu fac astăzi show dansez cu fluturii prin rouă desculță cântecul inimii deschide un drum nou oglinda lacului îmi spune că-s drăguță. mă relaxez în tihnă pe rondul cu