FLOARE PETROV

m-am urcat pe nostalgici, colosali pilaștri să-i șoptesc cerului românesc noul pamflet cu trandafiri pitici și papagali albaștri învățând să râdem amândoi deodată( sincronizat cuplet) de

vuiește în mine izvorul, pădurea în freamăt de brazi temeri întrevăd pe drumul blestemelor triumfă securea arborii neiubiți sunt sortiți la prăpăd. miraje defrișate au sărăcit munții Doamne ce

car în spate păcatele de ieri ispitele pândesc la fiecare pas am să duc regretele spre nicăieri cântecele lumii să-mi vibreze în glas. viața mea cu urcușuri și coborâșuri se apropie încet de

nu pot opri timpul gonește ca nebunul și bătrânețea mi-a adus numai probleme în poezia sufletului am găsit aleanul în jurul meu sunt stoluri de poeme. zboară spre cer din tainică chemare luna

pornesc spre viitor în pași de balerină călcând ușor să nu strivesc emoții fiecare clipă-mi pare dulce savarină și cumpăr fericire de la promoții. grădina cu vise ruptă din rai va oferă flori

știu că în viață am greșit uneori dar nu credeam că cerul mă pedepsește când soarele răsare mereu dintre nori să-mi zâmbească august și regește. te-am pierdut iubite și mă doare absența ta din

sunt floare de colț pe un tainic pisc vă fac legătura între cer și pământ să am fantezii nu văd nici un risc îmi extrag mereu puterea din cuvânt. mă scald în roua zorilor mireană vântul îmi

serile de iubire sunt magice povești am dansat cu stele vesele în palme nu vreau iubite să te împotrivești vin-o-mi în vis să am emoții calme. strecoară-mi în minte bucuroase vești îți privesc

ascult concertul greierilor electrizant licurici veseli îmi dansează în palme romantismul inimii este expozant bate frenetică în acorduri calme. muzica mă scoate din nocturnul stres și mă

prepar fericirea din trei ingrediente credință speranță și mult optimism lucide simțăminte sunt obediente ascund dezamăgirea într-un aforism. dar mi-e dorul mare neastâmpărat unde Doamne de el

cât ești soartă de nedreaptă! mii de lovituri mi-ai dat pe toate greu le-am răbdat nu știu ce mă mai așteaptă. trec valuri de necaz și supin peste sufletul meu încercat parcă și drumurile

mă lupt cu gândurile pentru existență cresc idealuri mari în sufletul meu mă rog la Dumnezeu să îmi dea rezistență să-mi întărească mintea când îmi este greu. sunt o verigă pe un lanț

voința dovedește drumul spre succes cu tărie sufletească trece prin materii de scoperă în univers căile de acces spre fericirile supreme și victorii. voința este fenomenul individual cu vocea

să mă îndumnezeiesc e ideal utopic sunt plină de regrete și dezamăgiri dar în lumini credința mai crește un pic siguranța și echilibrul constau în iubiri. sunt poetul plin de melancolie dar nu

trăiesc zbuciumul substanțial al firii sunt dependentă de erosul primordial se-adâncesc revelații în tremurul iubirii spiritul vizează amplu univers cordial. conștiința este un ocean de

iubirea mă învață că viața e frumoasă un cântec de speranță cu textul sublim lumina îmi vorbește într-o limbă duioasă e ninsoare de stele în forul intim. învăț de la păsări să zbor către

soarele proiectează razele în spațiu descrie profiluri sublime în natură nectarul zilei îl sorb cu nesațiu iluzionistul mă vrăjește, mă fură. în livada cu meri râd magice lumini apleacă