FLOARE PETROV

eroii Timișoarei au ars la crematoriu au ajuns cenușă spulberată-n vânt în conștiința noastră au un loc meritoriu pentru sacrificiul și eroismul sfânt. sângeroasa Revoluție a început pe

fericirea mea vine de la stele când pogoare lumina în ochii tăi voi împărți cu tine visele mele în care nu pătrund timpii cei răi. împarte cu mine bucuriile verzi vreau să șții că te am doar

sunt poet cuvintele-mi sunt arme să alung moartea din lumea chinuită să nu o mai las speranțe să sfarme dorința mea pură-i forță nebănuită. lumea mea răscolită de viruși mortali îmi provoacă

iubirea noastră a devenit legendă trecutul mă bântuie ca o stafie amintiri regrete mai trec în agendă sărutându-ți chipul într-o fotografie. îți trimit iubite mesaje în eter să nu uiți

ștrangulez tristețea cu îngroșate funii nu vreau speranța să o vlăguiască mocnește-n conștiință precum tăciunii nu aș vrea viața să mi-o înăsprească. s-a așternut ca bruma peste

sunt îndrăgostită de Cuvânt de Poezie de lumina hristică din spiritul meu m-am desprins de veacul de erezie lucrez umăr la umăr cu Dumnezeu. Doamne mi-ai pus pe limbă vorbe de duh mi-ai pus în

fără iubire nimeni nu poate trăi ea face din viață un sublim spectacol ea este precum steaua din zori de zi lumina-ncununată cu timpi de miracol. fără iubire doar disperarea crește ca un

măiestria separă grâul sfânt de pleavă cum separ și eu binele de rău ce bine că în suflet nu e lavă să-mi ardă comorile să le arunce-n hău. e magic cum munții plămădesc curajul murmure de

floare de-argint și de petale cuibul tău e sus pe creste visul lin coboară-n vale la izvorul de poveste. floare de colț minunea mea freamătul tău atinge misterul roua dulce curge ca o

o colindă în zare se aude cu vești de an bun și noroc bucurie pentru prieteni și rude Crăciunul ne adună pe toți la un loc. lerui ler răsună până la stele cerul se pogoare în sufletele

geme muntele cu coasta schilodită plânge pădurea la moarte osândită doina brazilor ucisă-i de topoare suspină văile cuprinse de teroare. se prăvălesc la vale valuri de noroi atunci când plouă

eu nu sunt superficială în iubire mă mlădiez pe ea precum o floare vibrațiile inimii absolută trăire senzații ondulate pe raze de soare. evadez în poezie din coșmarul sumbru obsesive emoții să

ești soarele meu cântec de amurg ființa mea e completă cu tine fericiri albastre ca izvoarele curg când mă săruți sub zări diamantine. mâini diafane mă ating ușor precum lumina o floare de

înot printre valuri ca o mangustă îngrop în nisip temeri și frustrare mă bucur de iubirea nobilă augustă care mă îndeamnă la înviorare. în inima nopții ca într-o colivie închid visul meu verde

îmi repet rolul pe a vieții scenă dar cel mai greu e să lupt cu abisul și cu tristețea strecurată în genă care mă împiedică să-mi urmez visul. învăț să fiu o bună creștină să urmez învățături

în noaptea Învierii Lui Iisus Hristos am primit Lumină liniște și pace este darul sfânt cel mai prețios sufletul flămând să se împace. mă contopesc cu iubirea cerească într-o Lumină sacră mă

a înflorit focul în spiritul meu tristețea răbufnește precum o magmă brodez lacrimi pe-al zilei macrameu oare de unde vin din care tagmă? calamități exprimă neputința rugilor și Dumnezeu a