FLOARE PETROV

mă îngrept spre amurguri ce devin aurore nu am lacrimi de risipit pentru pustiu clarități irezistibile curg multicolore din universul pur al soarelui candriu. e multă fantezie și elan în

în paradisul meu e primăvară luncile sunt pline cu viorele zburd extaziată ca o căprioară desprind cu gândul razele din stele. le împletesc cu romantismul meu transfigurând un vis din

simt mâna Lunii pe obrazul meu este regina nopții grațioasă albă simt mângâierea ei mereu mereu mătăsoasă ca spuma din halbă. pe trena pictată cu flori de nalbă strălucesc stele ca niște

să nu-mi strivești lacrimile sub gene privește-mi versul ce mă ține trează pierdută în a nopților lungi trene mă simt o frunză galbenă care oftează. dar îmi simt sufletul atins de

simt invazia nestăpânită a vremii nebune cu frica agresivă de dușmanul nevăzut moartea pândește când liniștea apune lumea nu-i rezistă virusului temut. în memoria divină sfinții se jertfesc se

ți-am cucerit iubirea ca pe un trofeu și am cântat-o pe scene de vis m-a transformat romantic corifeu o veșnicie în doi mi-ai promis. cu iubirea ta mi-am făcut perfuzii să mă simt vie cu

am nevoie de iertare pentru confortul psihic greșesc cu gândul când îmi pierd speranța e prea departe Dumnezeu nu-i fizic singurătatea inimii suprimă romanța. nu renunț la iubirea bărbatului

o viață întreagă eu te-am adorat aș vrea să fim iubiți o veșnicie să fii al meu mi-a fost predestinat doar fericiri am strâns în căsnicie. îmi este dor de chipul tău angelic aș vrea să vii în

sunt fericită până dincolo de devenire am amintiri din lumea plină de miraje am de la pieteni multe superbe suvenire trăiesc transfigurări fără de trucaje. ating discret extazul mare

trăiesc melancolia în latura boemă romantismul vuiește ca vântul în codru lumina de pe frunte e scumpă diademă o port cu frenezie cu spirit liber mândru. convertesc iubirea în mijloc de

în numele iubirii se-mperechează raze se construiesc maternități și școli lumina fericirii reverberează-n fraze povești cu mândre nunți umplu coli. în numele iubirii odoarele se nasc atracții

e seară și răzbate cântecul de lotcă valuri de speranțe dansează o polcă cele trei brațe îmbrățișează marea cât vezi cu ochii albastră-i zarea. pe Danubiu s-a scurs frumoasă iubire mereu

astfel se vede romantismul de la mine spre tine visători durabili cu agapa dragostei și caracatițele pe grătar sa nu își mai arunce tentacule spre visele latine el compune numitorul comun inele

freamătă de doruri munții dintre noi ascensiunea de ecouri îi alintă scăldați de lacrimi și de bătrâne ploi munții din noi de fericire cântă. locuitori de soi pe planeta albastră respirăm

închid pleoapele văd lumina din ochiul frunții ascult cum îmi vorbesc marea și munții pădurile foșnesc de doruri ca și mine valuri de emoții nu vreau să se termine. cu al treilea ochi văd

acum cred că vântul este sufletul lui Dumnezeu se simte doar dar este mereu invizibil așa este și gândul deseori intangibil și care se transpune chiar și în expozeu. așa este și spiritul când

drumuri sinuoase cu treceri prin tunele am străbătut în viața mea mereu călăuze mi-au fost luceferi și stele și l-am simțit aproape pe Dumnezeu. drumuri avangardiste între patru poli mai am de

Lumină binecuvântată Lumină lină inima și sufletul cu tine se alină ești conștiința albă a sfântului duh te scobori și noaptea din sacru văzduh. Lumină iertătoare cu hramul divin te sorb cu