FLOARE PETROV

primăvara este o energie fabuloasă naturile renasc întro vastă splendoare soarele-și lucrează coroana luminoasă umple lumea cu extaze cu ardoare. în arbori răsună entuziasmul verde doina

frământ în coca zilei raze cu gust divin nu târziu să crească o pâine de lumină în foamea de cultură gândurile tot vin fluide, transparente curg în adrenalină. trăiesc într-un punct absolut de

nimic nu e mai expresiv ca un zâmbet siclam e jocul fluturelui cu candoarea florii este dansul nereidelor cu sorii este cântecul privighitorii pe un ram. zâmbetul este chipul diafan al

plânge iarba sub zăpada avidă plânge pădurea tremurând în ger sloiuri atârnă de natura lividă nu ne mai zâmbește soarele pe cer. iarna s-a înfățișat cu tolba plină de ninsori de viscole de

trăiesc cu muzica o lume de extaze reciproce este ca și cum aș fi mângâiată de îngeri ce dar divin e melodia inimii precoce leagă lumile în suflet cu depline înțelegeri. fiorul pur al

mă leg de Univers cu magnetism poetic ador eliberarea de furtuni interioare curge fericirea din condeiul frenetic versul primăverii curge lin din soare. sunt o ființă setoasă de lumină precum

când cântecul de mierle mă mângâie-n timpane dansez în zorii zilei elegant grațios menuet emoții fericite se scurg până-n tendoane și nu țin socoteala gândului desuet. întind brațe spre

plutesc în lumină că pasărea-n zbor urmându-mi destinul către infinit uneori mi-e greu alteori mi-e ușor sufletul romantic să-l fac auzit. înalț o venerație spre univers sublim pentru Dumnzeu

am brodat stele pe un colț de batistă să-mi amintesc când plâng că cerul mi-e aproape că mă formează cu talent de artistă prin ploi de lumină să traversez etape. frâng umbrele cu iubirea

Țara mea născută la răscruce de vânturi are loc de cinste în sufletul meu o slăvesc mereu cu mirabile cânturi în graiul ei vorbește chiar și Dumnezeu. din glasul apelor se-nalță

frumoasa dimineață cu aromă de cafea mă scoate din strâmtoarea somnolenței m-a ținut trează noaptea de catifea bizar scenariu din arta existenței. găsesc bucurii sub soarele iubirii e vremea

am depășit de mult vremea îngrădirii spiritualitatea crește la cote înalte se purifică miraculos ecuatorul gândirii îmi liniștește inima să nu mai tresalte. aspir în taină un loc printre

voi crea iubire până la stingere ca un soare devotat strălucitor îi simt demiurgului calda atingere mă scoate din coșmarul zdrobitor. ploaia îmi oferă liniștea lichidă cerul plânge cum plâng

revărs sensibilități din univers lăuntric despic obscuritățile cu trăsnet divin iluminez sufletul meu cu focul tantric viziuni strălucesc stări sublime devin. meditez la principii de

știu că viața mea e dar primordial triumful iubirii este expresie supremă știu că port în suflet freamăt cordial și-n inimă pulsează fericirea extremă. visez viitorul în forma

mă învelesc în noapte lumini de catifea mai propulsez un vis spre univers la masa de scris sub aburi de cafea înșir pe clorofilă vers după vers. pulsațiile nopții îmi dau avânt poetic vreau să