FLOARE PETROV

credință e puternică transpusă în odă împlinește vise, doruri și speranțe în biserică în templu în pagodă adună oamenii cu diverse prestanțe. suntem în viață să împlinim karme să evoluăm la

din orice unghi privesc viața-i frumoasă chiar dacă vre-un coșmar mă duce în abis mă trezește-n zori o lumină duioasă care îmi spune că a fost doar un vis. pe aripi de slovă îmi iau

gândurile-mi bântuie ca niște năluci prin lumea străbătută de teroare candoarea florilor se usucă pe cruci oamenii s-au înrăit și asta mă doare. Dumnezeu e supărat pe lume o pedepsește e

noapte de jad cu stele în palme cu raze împletite în plete bălaie trezești condeiul cu sentimente calme să răsară versuri pe curată foaie. noapte de poveste cu luna de veghe mă poartă visul

mă simt observator tridimensional Dumnezeu în mine experimentează în gând și faptă sunt pasional zilnic sufletul iubire proiectează. sunt aer apă și pământ și cer plămădesc nemurirea în

trece timpul prin mine ca trenul rapid uneori mă surprinde cu dulce alean alteori își arată chipul stupid cu arsenalul unui zeu viclean. pacea și iubirea sunt în mare pericol s-au scumpit

strâng semne astrale dintr-o cuspidă așteptând viitorul cumva suportabil speranța-i înflorată ca o conopidă îmi spune că și necazul este cantabil. ziua aleargă spre noapte rapidă doar stelele

eu știu să aștept un timp spectaculos răbdarea face parte din al meu caracter în ultima vreme și ceru-i scrupulos învăluie liniștea lumii în mister. pot crede și-n magia de pe

trăiesc viziuni și exaltări nebănuite conștiința revelează fenomene sunt poet cu sentimente infinite am ținut în viața mea prolegomene. clocotesc în fierbere amplă totală oscilez mereu între

s-a întors iarna cu lapoviță și ninsoare toate florile grădinilor au degerat pe cerul plumburiu nici urmă de soare de la ruși a venit viscolul blestemat. pomii fructiferi s-au scuturat de

vântul pleznește frunze - descreierat apleacă arborii până la pământ ploaia peste case s-a împrăștiat florile freneziei de vară s-au frânt. privighetorile au încetat să cânte poienele sunt

mă apropii de amurgul purpuriu, am destrămat regretele trecutului trăiesc prezentul cu sufletul candriu, mă leg cu nod de firul infinitului. în caruselul sentimentelor mă rotesc, mă las

auzi, privighetoarea cântă și magnoliile au înflorit sufletul fericit spre cer se avăntă în ploaia de lumină primenit. timpul umple albastră amforă cu roua ghioceilor plină de parfum surâsul

sorb din izvorul vieții poeme lichide purificând în mine omul din Neanderthal universul de iubire în cord se deschide și plouă cu vise cu nopți de santal. sub clar de Lună trec orele

fac tot ce trebuie cu percepții de măsură freamăt ca arborii prin ploi și furtună fug de ridicol și de rea impostură mă ascund în slovă când cerul grav tună. inima-mi bate ca un clopot în

conducătorii lumii prin cariere sfarmă, specialiști la scotocit pământul, axiologia vremii- armă lângă armă, viața e vast front și-adesea inutil cuvântul. zadarnic ești prin rugi

la răspântii de vânturi scriu versuri visând la fericirile lumii supreme printre durități de viață fac demersuri să pot aprofunda voioasă orice vreme. destinul meu în progres ia