FLOARE PETROV

magia din Decembrie iar mă surprinde peste sufletul meu cern ninsori de argint sărbătorile vin cu alai de colinde steaua vestește nașterea pruncului sfânt. Moș Crăciun aduce daruri și

zeii huzuresc cu roșii portofolii sărmanii se luptă cu pesta porcină țara e condusă de negre orgolii aș vrea să evadez în țara vecină. simt gustul nedorit al amărăciunii libertatea atârnă de

degete de lumină plutesc pe corzi de liră astăzi inima învață un cântec nou sufletul completează pagina de satiră entuziasmul verde curge din stilou. e multă voluptate în pasiunea

aruncă-mi un zâmbet îmi este de ajuns să cred că ziua este minunată chiar dacă la dileme nu aflu răspuns mă consolez cu slova luminată. pe tărâmul artelor în țara doinelor eu sunt un romantic

pe cer a curs o lacrimă albastră un asfințit i-a sărutat căderea și zborul lin de pasăre măiastră mi-a îndulcit suspinul și vederea. eu nu am aripi dar visele au puternice și mari precum

nu e un secret dragostea pentru poeți ei sunt mesagerii unei lumi mai bune deschid infinitul cu șapte peceți cu har sunt aleanul tristeții nebune. poeți ai iubirii întâlnesc la cenaclu pun în

cresc dorurile precum puii în incubator la căldura iubirii dospesc ca aluatul prezentul ca trecutul este probator că n-am să-mi uit niciodată bărbatul. mânuiesc doruri ca pe niște ouă să nu se

sunt plină de doruri ca lacul plin de broaște ropotesc în sufletul meu zi și noapte doar dumnezeul sfânt mi le recunoaște din focul iubirii au răsărit coapte. mi-a adus și primăvara doruri în

Moș Nicolae vine pe acest sfânt pământ vine cu desaga cu daruri speciale răspândește dragoste lumină prin cuvânt destramă întunericul cu forme abisale. aduce la copii dulciuri și jucării la

hai să plantăm copaci cu frunza lată pădurile pier sub joagăre sălbatice indiferența lumii este articulată de lăcomii de avariții acrobatice. hai să plantăm poeme în pustiu goliciunea zilei

acum doar rugăciunile ne mai încarcă ele preced salvarea de la Dumnezeu suntem împreună în aceiași barcă vâslim într-o direcție mereu, mereu. valuri mari și tulburi se abat peste noi dar vom

răcoresc gânduri în noaptea de cleștar îmi feresc sufletul fragil de demonie valorific versul ca pe-un mărgăritar el m-a trezit mereu din agonie. meșteresc emoții sub boltă de stele împletesc

pe țărmul iubirii nu e loc de furtună doar valuri albastre să limpezească urme de săruturi tandre sub clar de lună și șoapte palpitante să nu se curme. nu-ți spun cât te ador îți spune

coboară-te Hristos azi din icoană căci Dumnezeu este prea îndepărtat mi se usucă lacrima sub geană de dorul Tău mereu am suspinat. unul lângă altul ca doi frați să împărțim bucuria în lume să

nu reduc la tăcere sfânta poruncă ridic cuvântul pe culmi de fericire în valurile vieții sufletul se aruncă să îngroape în nisip marea nenorocire. să prețuiesc viața cerul îmi spune și să cred

planeta e inteligența cea mai vie, cum fiecare geamăt e euharistie, în vârful picioarelor învăț să calc țărâna, îmi împletesc cuvântul cu soarele și luna. sub epidermă fermentează bulbi de

când dorul e solid nu volatil face să mă simt de iubit aproape tumultuos și fascinant și versatil de monotonie poate să mă scape. dorul de iubit îl păstrez în ladă între lavande să nu-l roadă

de-aș fi un umorist precum Birlic aș face zilnic lumea să zâmbească m-aș lipi de suflete ca marca de plic nu aș lăsa necazul să mă răscolească. mă scufund în mine ca în Mediterană sunt plină

privesc iarăși în oglinda cu fantasme și mi se pare că sunt fiica lunii m-a crescut cu tot felul de basme îmbăiată în rouă de stele și petunii. îmi văd iubitul zâmbind pe o stea îmi veghează