FLOARE PETROV

actorii triști au revenit pe scenă după un an chinuiți de tăcere au aruncat pandemia la ghenă sufletul artist doar aplauze cere. pe scena lumii am și eu un rol să produc optimismul cu

izvorul minunilor miracolul iubirii potolește setea alungă nostalgia spală păcate îmblânzește zbirii natura își revarsă în suflete magia. izvorul albastru romanța muntelui oglindește zboruri

înot în valuri limpezi precum o sirenă soarele se oglindește în adâncuri din alge mătăsoase mi-am făcut trenă perle sidefate am lipit pe sfârcuri. în viziunea mea sunt fiica mării inima

cuget să îmi rezolv restanțele din karmă dar nu e ușor lumea-i întoarsă pe dos și timpul mă ține în stare de alarmă nimicește fără milă un virus hidos. oamenii s-au schimbat sunt suspicioși pe

timpul din urmă este demențial face lumea să fie rebelă agresivă eu rămân un romantic exponențial și fac din emoții o opera cursivă. sufletul meu freamătă silențios ca zefirul primăvara

Toamnă învăluită cu parfum de romanță să nu mă lași adâncită-n tristețe îmbracă în rubiniu dramul de speranță oferit de soare cu multă politețe. intră-mi în suflet în chip de muză inspiră-mă

monumentul iubirii îl sculptez în stâncă ploaia îl scaldă să îi dea strălucire inima tresaltă iar cu simțirea adâncă palpez cu mâna dreaptă pulsanta fericire. sentimente boeme le ridic o

învăț de la fluturi zborul lin și tandru învăț de la albină viața s-o îndulcesc mă-nvălui cu parfumul florilor de leandru stejarul mă învață cu freamăt să trăiesc. învăț de la munte să fiu

sufletul meu e un cuib de cocor așteaptă primăvara să se umple de aripi iarna mea e tristă un timp răscolitor fericire albastră te chem să te-nfiripi. să privesc cu dorul fântânile albastre în

am strâns cu grije amintirile-n salbă și cântece candide de harpă și vioară am transformat în versuri noaptea albă și am dansat cu fluturi în lanul de secară. am suspinat de dor și de

prețuiesc viața ca pe un dar suprem mulțumesc lui Dumnezeu pentru zestrea cerească m-a transformat în romantic boem răspândesc emoții în sfera lumească. versuri se scurg rând pe rând în

gândurile mele cu raze-s îmbinate se transformă-n slove pe rețele sociale aș vrea să unească familii dezbinate să înmulțesc în lume iubiri speciale. mirările mele spre lumini mă conduc cum

dragi clipe de iubire zboară spre cer fără lacrimi dar și fără suspine este tot ce lumii pot să îi ofer ca răsplată că în vrajă mă ține. am îmbătrânit dar totuși iubirea mai curge din mine

ajută-mă Doamne să purific gânduri să nu mă mai gândesc la suicid bântui ca stafia între patru ziduri în sufletul meu este un mare vid. dorul de iubitul meu este ca oceanul când este străbătut

nimfele pădurii mândre Sânziene îmi transferă văluri de extaz dansuri vibrante înveselesc poiene vântul le sărută tandru pe obraz. duioasele verii desculțe prin rouă vrăjesc izvoarele cu

seară de poezie cu miros de fân stele se aprind peste incantații unită cu versul vreau să rămân să-mi deschidă cerul cu imaginații. melodia cuvântului sufletu'-mi atinge mă simt ca vântul

acum doar vântul îmi citește gândurile și mi le poartă prin legendare depărtări dacă mi-ar ascuți toate simțurile nu m-ar mai vlăgui atâtea frământări. în lumea basmelor aș vrea să mă

anul a trecut și prin sufletul meu plin de romantism și de nostalgie mi l-a adus aproape pe bunul Dumnezeu cu iubiri în inimă- sublimă energie. mâini diafane mi-au mângâiat chipul s-au năsut

toată viața mea e botez în lumină m-am născut primăvara în zori sunt înlănțuită de credința divină iubesc cu grație constelații cu sori. parfumul florilor subtilizează spații împodobesc

simt nevoia să zbor peste lume visuri de poeți îmi dau aripi să zbor cu sentimentalismul las reale urme în universul albastru, sonor. când am inima tristă mă rog cu încredere și cu mare

în ochii tăi iubite de căprioară blândă se aprind culori de magică visare cu zori care reflectă fericiri în oglindă când astru suprem cu povestea iubirii răsare. mă răscolește gândul că aș