FLOARE PETROV

simte-mă iubite cum ard în focul tău flăcări de iubire crescute-n vâlvătaie îmbătrânesc cu tine și nu îmi pare rău se transformă-n cântec a inimii bătaie. îmi înalț iubirea spre cerul

în amintirea sânzienelor sunt doruri azi ca bruma ce strălucește-n zori, mi le-amintesc romanțe, cum pe munți ca frații, e toamna crizantemelor de aur, surorile viori acordează vârsta

slujesc universul-voluntară sclavă din tâmple se ridică abur albastru spiritul îmi fierbe precum o lavă aprinde umbrele din vechiul castru. visurile mă avântă în necunoscut urmând lumina din

trăiesc mirajul cu Secret Garden spiritul ei cântă dumnezeiește vioara divină doinește în Eden lumea întreagă o cucerește. în muzica ei se leagănă codri și lacul murmură aleanul cu armonie de

s-au rupt norii în sufletul meu din ochii mei o ploaie se revarsă nu înțeleg de ce sufăr mereu până și viața mea pare o farsă. gânduri triste înșir acum pe o foaie îmi știe și condeiul

lasă-mi iubite încă o clipă de răgaz să se usuce lacrima din ochiul meu marea de speranțe cu albastru talaz îmi udă trupul încercat din greu. boala mă asaltează în suflet și vis mă simt

de când mă știu trăiesc cu moartea-n simbioză a îmbătrânit și ea deodată cu mine vara se sfârșeste dar de-aș fi o tuberoză sub valuri de lumină mereu mi-ar fi bine. mă detașez de moarte în cel

regrete de mierle se destramă-n triluri în păduri și lunci vibrează bucurii energia cântecelor animă aziluri frumos se umple lumea cu mărturii. pecetluiesc cuvinte cu pecete de aur verbe

sap în conștiință să mă cunosc mai bine descopăr amintirile cu iubiri pătimașe celulele îmi sunt ca stupii de albine sufletul e un înger cu alinturi gingașe. dar e în mine și un demon

pe ramul de la geam suspină cuci o stare de neliniște trăiesc și eu osândite garoafe se ofilesc pe cruci patimile florilor le voi plânge mereu. din sevele pământului răsar cu gingășie fac

stele îmi șoptesc ușor iubirea la ureche să-mi pătrundă în sânge ca o nobilă plasmă visez ca un luceafăr să-mi fie pereche eu să-i fiu floare cu dulce mireasmă. nu dorm, freamăt de doruri și

la armonii de viață sunt și eu făptașă sădesc gânduri optimiste în pustietate alături de îngeri vreau să fiu părtașă la binele lumii cu continuitate. cu verde romantism întâmpin primăvara la

cad pe rând frunzele bătute de vânt soarele e trist își pierde din putere covorul galben așternut pe pământ e semn că s-au întors zilele austere. e frig și plouă sacadat în averse a scăzut

sufletul este un fel de destinație unde se odihnește Bunul Dumnezeu îl întâmpin cu ritualuri de divinație în decorul cu icoane ca-n muzeu. știu că destinul este în mâna lui simt mângâierea ca

în visul meu iubite bine ai sosit îmbracă-mă-n seninul săruturilor tale din iubirea noastră nimic nu-i irosit îmi dă energie simțurilor vitale. strânge-mă în brațe cu toată puterea ascunde-mă

nu sunt împăcată cu vremea obscenă și-a tatuat pe față cranii și cruce o lume hărțuită pune în scenă spre hazard se duc zilele năuce. moartea pune stăpânire pe vecini fericirea stă pe un butoi