FLOARE PETROV

destinul meu este romanțios adună vrajă și multă magie stăpânește bine cuget ambițios culege de la stele nostalgie. crede în Dumnezeu și în Cristos mă apără de bezne și urgie destinul meu

mă plimb prin parc agale, în tihnă alei înflorite îmi umplu privirea aprofundez relaxarea totală, odihnă emoții cu fluturi invadează simțirea. pe lacul transparent plutesc pescăruși valuri se

e savuroasă vremea ca dulceața de gutui, vântul îmbrățișează sfioasele dalii, cerul se reazemă pe impunătoare statui, artiști solari modelează vitralii. surprizele toamnei curg ca o

când soarele răsare optimismul crește simfonia plantelor se transferă în noi visul carpatin frumos se împlinește scăldat în lumina marilor eroi. trec gândurile toate prin furci caudine nu fac

suflă vântul tare împrăștie gânduri poartă poezia în zări îndepărtate sentimente aranjate în patru rânduri iubiri în cuvinte de aur montate. pasiuni literare în torent mă aruncă chemările

suntem în genunchi în fața suferinței invocându-l pe Hristos mântuitorul El este salvarea și calea biruinței în lumina îndurării ne aduce viitorul. ne luptăm cu dușmanul incolor inodor purtăm

deseori poezia este un manifest liric potpuriu de revolte țintind bolta de azur altarul freamătului al zbuciumului fizic o formă a trezirii cu cuvintele în jur. cum trece timpul prin poemul

oamenii sunt lumina pe care o iubesc îi păstrez în suflet ca pe niște briliante îmi dau zeci de motive să mai zâmbesc să trec ca un fulger prin vremuri riscante în urma pandemiei e ca după

în mare mă simt acasă ca o sirenă prietenii mei sunt delfinii jucăuși din alge fine ca mătasea-mi fac trenă îmi iau putere din coralii produși. gânduri rotunde albe ca niște perle mă conduc

sufletul meu este a cerului slugă plămădesc iubire pentru întreaga lume gândurile mele împletite-s în rugă purifică în karmă negrele cutume. răspândesc în spații poeme cuminți sfaturi

tristețea mă ține întrun labirint mă zbat ca să ies la scumpă lumină sunt multe tragedii pe-acest pământ vreau ca Dumnezeul milostiv să vină. de viața mea se-apropie amurgul în mine se dizolvă

prin suflete de sfinți m-am perindat școala iluminării să o frecventez fericiri modice Paradisul mi-a dat reflecții în lumină proiectez. sunt clopotul ce bate în al nopții turn să trezesc

lansez spre cer un vis ca pe-o rachetă este neîntrecut, ardent, mistuitor trece de ploi de nori petrece o cometă este neîntrecut, ardent, mistuitor. vreau strălucirea stelelor discretă ca să

vreau să mai fiu o dată ștrengară să trag cu praștia în coțofene hoațe să mă rostogolesc în lanul de secară să-mi fac cununi de maci și garofițe. vreau să mă mai cațăr în cireșii de Mai să-mi

îmbrățișez cu-ardoare florile, surorile îmi fac ziua frumoasă și plină de parfum pentru fluturii suavi ele sunt comorile fără de care viața ar fi nori de fum. îmbrățișez pământul ca pe-un

poezia inimii cu lumea o împart pictată-ntr-un tablou universal gânduri încadrate în belle art smulse din paradisul ideal. hora cuvintelor pe al nopții reflux când Luna își scaldă trupul în

vântul împrăștie nouri de capricii ploaia furibundă se-apleacă peste noi de-ar putea să spele negrele vicii drumuri cu probleme pline de noroi. țară de suspine ce umplu ospicii cu șatre nomade